vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocalScandal cu plângeri între candidați din cauza unui clip video

Scandal cu plângeri între candidați din cauza unui clip video

Biroul Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) a fost luat cu asalt de contestațiile depuse în privința campaniei electorale. Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Botoșani a fost luat în vizor din cauza unui clip video.

Marți, 14 mai, reprezentanții Partidului Național Liberal au depus o contestație în legătură cu „amplasarea în incinta complexului Uvertura Mall din municipiul Botoșani a unui panou, care rulează imagini cu candidatul Partidului Social Democrat, Andrei Cosmin Ionuț, la funcția de primar al municipiului Botoșani”.

Pentru a susține contestația, PNL a depus un clips video înregistrat cu telefonul mobil în care apare un panou de afișaj pe care rulează imagini cu competitorul electoral în partea dreaptă jos, iar în partea dreaptă sus sloganul „continuăm dezvoltarea” și sigla PSD. Pe mijlocul ecranului erau situate două fotografii cu Parcul Filateliei și Parcul Junior din perioada 2016-2020 și din 2020-2024.

Declarații contradictorii în privința clipului video

Pe 16 mai, membrii BECM au constatat, în urma dezbaterilor, că „nu se poate proba data când a fost înregistrat clipul video atașat ca probă, data și ora care apar fiind cele la care a fost trimis pe adresa de e-mail a BECM nr. 1 Botoșani”. Pe de altă parte, membrii Biroului au ascultat și declarațiile a doi reprezentanți din partea PSD și PNL. Reprezentantul liberalilor a garantat că pe 14 mai clipul video rula de ecranul din Mall, iar reprezentantul social democraților afirma că, în momentul în care a fost depusă plângerea,  acel clipul video nu mai rula.

La o zi distanță, pe 17 mai, președintele BECM s-a deplasat la fața locului și a constatat că pe panoul de afișaj de la etajul trei din incinta Uvertura Mall nu mai rulează clipul video.

Din acest motiv, BECM „respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de Partidul Național Liberal”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1 ° C
1.6 °
-1.1 °
83 %
3.6kmh
100 %
J
-1 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...