„Noaptea Muzeelor” va fi fără muzee deschise în mai multe orașe din țară, printre care și Botoșani. Angajații din instituțiile botoșănene de cultură refuză să mai lucreze după program. În plus, o parte dintre aceștia vor participa la un protest organizat la București.
Pe 18 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor, iar publicul din Europa este invitat la Noaptea Europeană a Muzeelor ce se desfășoară din anul 2024, sub deviza „Muzeele, Sustenabilitatea și Starea de bine”. În România ar fi trebuit să fie un eveniment generos, organizat la nivel național, o sărbătoare a muzeelor și a oamenilor ce slujesc acest domeniu și un moment aniversar de referință, 20 de ani de Noaptea Muzeelor în România.
Protest de Noaptea Muzeelor
Însă, sâmbătă, 18 mai, angajații instituțiilor de cultură pregătesc un protest care se va desfășura în fața Ministerului Culturii, începând cu ora 16:00 și în fața Guvernului, începând cu ora 19:00.
Sindicatul „Impact” Botoșani reprezintă angajații din cadrul Muzeului Județean Botoșani și a Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu – inclusiv interesele membrilor de sindicat din biblioteci. Sindicaliștii se solidarizează cu acțiunile de protest ale salariaților din sectorul de activitate cultură organizate de Federația CulturMedia și susține revendicările salariale privind drepturile lucrătorilor din muzee și biblioteci.
„Noi am informat conducerea Muzeului și a Memorialului de faptul că salariații nu mai vor să lucreze ore suplimentare, pentru că acele ore care erau în plus după programul de lucru erau, practic, ore suplimentare. Vor participa o parte din salariații Muzeului, de la Memorial, dar și de la Biblioteca Județeană la protestul care va fi la București. Vom avea în jur de 25 de membrii ai Sindicatului „Impact”, a declarat Camelia Socianu, președintele Sindicatului „Impact”.
Pe de altă parte, unele instituții de cultură din țară organizează „Noaptea Muzeelor”. Această discrepanță ar surveni, potrivit liderului sindical, din dezorganizarea salariaților. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul destinat evenimentului.
„Nu este vorba că sunt mulțumiți de salarii. Nu în toate muzeele s-a reușit organizarea în structuri sindicale. Practic, acum se văd roadele neîncrederii salariaților în sindicate, pentru că, în sectoarele de activitate unde salariații au fost mai bine organizați, au fost mai uniți, s-a reușit și obținerea de majorări salariale”, a precizat Camelia Socianu.
„Este o anumită limitare a posibilității de a protesta”
Președintele Sindicatului „Impact” recunoaște că există o lege care îi constrânge pe salariații din cultură în privința protestelor.
„Există o lege care protejează vizitatorii. Practic, dacă un cetățean și-a achiziționat un bilet pentru a vizita un muzeu, o expoziție, nu îi poți restrânge acest drept. Deci, este o anumită limitare a posibilității de a protesta. Pe 18 mai, nu vor face grevă generală, să închidă Muzeul sau Memorialul, cum este la noi. Cei care sunt cu program normal vor lucra, vor participa cei care sunt liberi sau care și-au luat concediu de odihnă. În schimb, „Noaptea Muzeelor” era în afara orelor de program, era de la ora 17:00 la ora 23:00”, a mai spus Camelia Socianu.
„Aș participa și eu dacă aș putea”
Contactat de reporterii „Monitorul”, Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean Botoșani, susține că a fost notificat de angajații din subordine în privința deciziei și se arată de acord cu demersul acestora.
„Reacția colegilor din sindicat este una firească în condițiile în care Guvernul nu s-a ținut de cuvânt și nu s-a mai dat Ordonanța promisă prin care trebuia să le fie majorat salariul de la 1 aprilie. Nu pot să fiu decât în consens cu decizia lor de a nu mai face ore suplimentare în condițiile în care nici nu sunt plătite, sunt doar recuperate cu timp liber corespunzător. Este un sector mult subfinanțat, noi suntem cu salariile mult sub colegii de la instituțiile de spectacole, cărora li s-a majorat cu 50%. (…) Aș participa și eu dacă aș putea, dar fiind reprezentantul angajatorului nu pot”, a spus Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean Botoșani.
Revendicările angajaților
- majorarea de urgență cu 30% a salariilor tuturor salariaților din sectorul de activitate cultură – segmentul muzee și biblioteci;
- aplicarea HG nr. 360/2018 privind regulamentul de sporuri pentru sectorul de activitate cultură;
- plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee și biblioteci și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale;
- demararea procedurilor pentru negocierea unui Contract colectiv de muncă pentru sectorul de activitate cultură, pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci.