vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocalVal de amenzi pentru evaziune fiscală la Zilele Oraşului

Val de amenzi pentru evaziune fiscală la Zilele Oraşului

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat, la sfârșitul săptămânii trecute, în zona Parcului de Agrement Cornișa, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, a actelor de comerț ilicit și a altor fapte de natura a aduce atingere legislației privind activitățile de comerț și prestările de servicii.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost verificați 24 de agenți economici, iar în urma  neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 120.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice, de a respecta normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și de a respecta legislația privind protecția consumatorului.

De asemenea, au fost confiscați peste 5.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...