(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” pe data 6.05.2024)
Domnul ministru al artelor însă nu a întreprins, probabil, nimic. La aproape un an de la intervenția lui Eugen Nicolau, Ion Sân-Giorgiu scria în „Rampa” scria: „…nici până azi nu se ştie ce s’a făcut cu casa dela Ipoteşti, în care s’a născut Eminescu şi care mai anul trecut era gata gata să se darme. Ce-ar fi de pildă, dacă această casă-ruină ar deveni un mic muzeu Eminescu, în care s’ar strânge putinele lucruri pe care le-a lăsat pe urma sa poetul?” (Ion Sân-Giorgiu, Un bust lui Emînescu la Botoşani, în: „Rampa”, nr. 3142, 16.07.1928, p. 1).
Între timp, „Decanul baroului Botoşani, d. Mighiu, ia iniţiativa ridicării unui bust neuitatului şi nefericitului poet, bust care să fie aşezat în grădina Vîrnav” (idem), după ce primul bust fusese așezat în fața Școlii Marchian. Încep subscripțiile – listele sunt deschise de ziarele „Adevărul” și „Dimineața” – pentru ridicarea bustului, iar printre primele donații este semnalată donația lui Enescu în valoare de 5000 de lei. În decembrie suma adunată din subscripții reprezenta 477.335 lei.
Cu ocazia inițiativei bustului, e reluată și propunerea de a crea un muzeu la Ipotești: „D. Ştefan Grosu, Buştenari, propune editarea întregii opere a lui Eminescu, inclusiv cea inedită, muzeu şi bibliotecă în casa dela Ipoteşti, monument lui Eminescu în răscrucile drumului dela Ipoteşti” („Dimineaţa”, nr. 7907, 13.12.1928, p. 3). Pe 4 ianuarie 1929, suma raportată de ziarul „Dimineața” (nr. 79925) se ridicase la 520.665 lei.
Între timp, botoșănenii adunau, separat, fonduri pentru refacerea casei de la Ipotești. În același număr al ziarului „Dimineața”, Tiberiu Crudu, pe atunci director al Școlii Normale din Botoșani, făcea următoarea propunere: „Din banii strânşi în plus pentru statuia lui Mihail Eminescu pe listele de subscripţie, ne permitem a propune ca măcar o parte să se dea pentru reclădirea casei poetului din Ipoteşti, dărâmată anii trecuţi. Noi, botoşănenii, am adunat un fond de aproape 100.000 lei. Dacă am mai avea încă 200.000 lei, credem că am putea reface casa aşa cum a fost, înfiinţându-se în ea un mic muzeu cu bibliotecă sau chiar o şcoală primară”.
Polemicile nu au lipsit în epocă, fiind pe măsura intereselor sau a orgoliilor, sau, poate, doar a unor viziuni diferite. La propunerea lui Tiberiu Crudu reacționa I. Săndulescu, judecătorul ocolului Bucecea: „…după toate părerile autorizate, Eminescu s’a născut la Botoşani; la Ipoteşti a copilărit câţiva ani, când tatăl său ţinea în arendă moşioara Ipoteştilor – în care casă opiniază d. Crudu să se facă un muzeu etc. Ca unul care cunosc satul, fiind în cuprinsul ocolului meu, cred ca nu se poate reclădi casa, când nici urmă din ea nu mai există. Din toată gospodăria ocupată odinioară de arendaşul Eminovici, n’a mai rămas astăzi decât un copac uscat, încolo nimic. Ş’apoi Ipoteştii este unul din satele cele mai sărace ce am întâlnit în viaţa mea. Un muzeu în această sărăcie ar fi curată ironie. S’ar putea mai curând ca din surplusul adunat pentru statuia marelui poet, să se întrebuinţeze pentru întreţinerea în şcoli a câtorva copii din Ipoteşti, dintre cei mai meritoşi (…). Deci să se formeze o bursă pentru satul Ipoteşti, trimiţându-se la învăţătură în fiecare an câte un absolvent al şcoalei primare din acest sat” („Dimineaţa”, nr. 7931, 10 ianuarie 1929, p. 3).
Pe 28 ianuarie, în același ziar, citim răspunsul lui Tiberiu Crudu (răspuns care conține și descrierea a ceea ce se mai păstrase la Ipotești): „Aflu din ziarul «Ştirea» din Botoşani (textul fusese publicat și acolo – n.n.) că d. Ion Săndulescu, combate propunerea mea de a se ajuta, din sumele colectate pentru statuia lui Eminescu refacerea casei Ipoteşti unde a copilărit marele poet al românismului. Care sunt argumentele ? a) «Pentru că acum casa e dărâmată». Ei şi? Dacă s’a dărâmat ceva, nu se mai poate reclădi? N’avem noi planuri, fotografii şi tot ce trebue pentru o refacere aidoma a fostei case ? b) «Că satul e foarte sărac». Ce are a face sărăcia satului cu ceea ce se va clădi acolo ? Mai ales când se ţinteşte a se întemeia alături o şcoală primară bună, iar directorul va locui în casa refăcută, păstrându-se o cameră pentru un mic muzeu cu ediţiile diferitelor opere ale poetului, cu fotografiile lui, ale părinţilor, ale fraţilor şi surorilor, cu studiile critice asupra lucrărilor lui, cu numele vizitatorilor, etc. Oare această vatră de lumină nu va avea şi o înrâurire asupra satului, scoţându-l cu vremea din întunericul şi sărăcia în care trâeşte ? c) Că «un muzeu în această sărăcie ar, fi o curată, ironiei». Da, tocmai aşa se cinsteşte în alte ţări, amintirea oamenilor mari şi cu adevărat reprezentativi. d) Că «din grospodăria de acolo n’a mai rămas decât un copac uscat, încolo nimic». Să nu se vadă cei patru salcâmi voinici cari bocesc ruinele clădirii, acoperind cu umbrele lor dărâmăturile lăcaşului de odinioară? Dar ceilalţi salcâmi dinspre poartă? Dar fântâna cu roată? Dar casa din ogradă ? Dar teii din spate, zişi a lui Eminescu? Dar nucii din livadă? Nu mai vorbim de bisericuţa şi de mormintele părinţilor lui Eminescu cari sunt în afară, în fundul grădinii. Noi spunem, ca să se ştie: 1) Locul casei lui Eminescu şi cu o parte din vechea ogradă s’a expropriat – declarându-se monument istoric. În primăvară se vor face ultimele formalităţi şi se va pune stăpânire pe acel loc; 2) La vară se va începe reclădirea casei pentru care este deja strânsă o sumă de 100.000 lei” (p. 6).
De la propunerea lui Tiberiu Crudu până la realizarea – ca și altă dată – va mai trece însă puțin timp.
În ședința din 24 martie 1929 a Consiliul Judeţului Botoşani, preotul protoereu Al Simionescu propune „să se înceapă imediat lucrul pentru restaurarea vechei biserici din Ipoteşti, sau pentru ridicarea alteia noi”. În aceeași ședință se discută deschiderea unui credit și se constituie un comitet de organizare, în care au intrat prefectul „Irimescu, N. Popescu, membrii consiliului judeţean, părintele protoereu, şefii autorităţilor”. Consilierul Nemţeanu, chiar în şedinţă, subscrie zece mii de lei pentru biserica din Ipoteşti („Adevărul”, nr. 13885, 29 martie1929, p. 2). În aceeași ședință, se hotărăște comemorarea lui Eminescu pe 28 iunie.
Evenimentele organizate la Botoșani pe 28 iunie 1929 sunt reflectate și interpretate diferit în presa vremii. Reținem însă din acestea partea obiectivă – preotul Simionescu își încheie cuvântul astfel: „Clerul judeţului ia parte cu tot sufletul la aceste serbări şi a simţit ca o datorie să propună în consiliul judeţean construirea unei biserici în stil vechi românesc la Ipoteşti”. (Inițiativa construirii unei noi biserici, atribuită lui Nicolae Iorga, pare, să fi aparținut deci altcuiva. Numele lui Iorga a apărut și va mai apare însă, după cum se va vedea, în alt context.) Și citim, în continuare, în „Dimineața”: „S’a pus apoi piatra fundamentală la noua biserică” („Dimineaţa”, nr. 8097, 3 iulie 1929, p. 3). Și alte ziare consemnează evenimentul: „Dl. prefect Irimescu din proprie inițiativă a dispus să se construiască biserica punând piatra fundamentală în ziua de 28 iunie, cu prilejul comemorării a 40 ani de la moartea poetului”. Petre Irimescu este cel care convoacă comitetul de inițiativă pentru strângerea de fonduri pentru construirea bisericii și adună, până pe 12 august 1929, suma de 70300 lei („Lumea”, nr. 3330, 12 august 1929, p. 6).
(Va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
