În perioada 10 – 31 mai 2024, se desfășoară înscrieri pentru redacția Buzz, care există, de 13 ani, la Botoșani. Înscrierile se adresează copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani.
„În cadrul redacției avem într-un an două sesiuni de înscrieri, din care una chiar înaintea vacanței de vară, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a-și descoperi pasiuni noi, de a-și dezvolta noi abilități, de a petrece timp de calitate în vacanță când și timpul este mai generos cu ei. În cei 13 ani de activitate am constatat cu plăcere că jurnalismul nu este doar o meserie, ci o extraordinară formă de dezvoltare personală”, a declarat Ioana Matfeev, coordonatorul redacției Buzz, organism înființat în cadrul asociației Buzzmedia.
Înscrierea se poate face trimițând un email la contact@telebuzz.ro precizând numele, vârsta și un număr de telefon. Detalii se pot obține la 0722.246257.
Tabără și concurs de jurnalism
Activitățile estivale ale redacției cuprind o tabără de jurnalism la care participanții, copiii și tinerii reporteri ai ziarului Buzz, au ocazia de a lucra și de a înțelege și mai bine secretele meseriei de jurnalist.
Totodată, pe parcursul verii, membrii redacției sunt implicați într-un concurs de jurnalism unde ei sunt reporteri, cameramani, editori, voice-over pentru reportajele și documentarele pe care le realizează cu îndrumări de specialitate. Materialele sunt, ulterior, recompensate cu premii în bani și trofee.
Abilități dobândite la Buzz
Ca membru al redacției, copiii și tinerii învață să scrie un text jurnalistic, să filmeze corect, să facă fotografii, să editeze video și audio, să corecteze articole, sunt acreditați la diferite instituții din oraș, primesc legitimație de presă, dezvoltându-și astfel nu doar abilități jurnalistice, ci și calități importante precum disciplina muncii, responsabilitatea lucrului bine făcut, respectul față de sine și ceilalți, își dezvoltă spiritul de echipă și cultura generală intrând în contact cu surse importante în documentările pe care le fac pentru propriile articole și reportaje.
Colaborări profesioniste pentru tinerii Buzz
Mai multe reportaje realizate de membrii echipei Buzz ca redactori, editori video ori cameramani au fost difuzate de-a lungul timpului la posturi centrale de televiziune.
De aproape un an, trei dintre tinerii Buzz sunt colaboratori pentru cotidianul „Monitorul de Botoșani”, scriind de la evenimentele din oraș.
Tineri jurnaliști și oameni de comunicare formați la Buzz
Redacția Buzz se află deja la a treia generație de copii și tineri reporteri. În prezent, dintre copiii care au frecventat cursurile de jurnalism în această redacție, cei mai mulți sunt studenți la facultăți de comunicare și jurnalism, unii chiar lucrând în domeniu. Iosif Pintilie lucrează ca jurnalist sportiv în presa națională, el având cât a fost la redacția Buzz acreditare la FC Botoșani.
„Pentru mine Buzzul a fost șansă să mă pot afirma, am putut să-mi descopăr talentul, să-mi dau seama ce vreau să fac. M-a ajutat să cunosc niște oameni, să-mi fac anumite cunoștințe. Dacă vrei să faci jurnalism, Buzzul este un punct foarte bun de plecare și încurajez orice tânăr sau copil să facă asta”, a declarat Iosif Pintilie.
„Mi-am dezvoltat încrederea în sine…”
Denisa Sandu este studentă în anul al III-lea la facultatea de jurnalism a Universității București, ea pregătindu-și în prezent lucrarea de licență cu jurnalista Emilia Șercan.
În timpul practicii efectuate în Televiziunea Română, Denisa s-a bucurat de numeroase aprecieri din partea conducerii acestei instituții. „Pe mine ziarul Buzz m-a ajutat extraordinar de mult, în primul rând, când vine vorba de dicție și de discursul public, dar și pentru spiritul critic pe care mi l-am format interacționând cu diferite tipuri de oameni, de evenimente sau în găsirea diferitelor unghiuri de abordare pentru materialele jurnalistice realizate. Nu în ultimul rând, mi-am dezvoltat încrederea în sine, pentru că genul acesta de activități extrașcolare ajută copiii să experimenteze într-un mod cât mai sigur și îi va ajuta în viață oriunde vor ajunge la facultate sau la muncă”, a spus Denisa Sandu.
Ilona Dănilă a terminat studiile în Comunicare și Relații Publice, lucrând o perioadă și în jurnalism. Ilona a făcut parte din redacția Buzz de la 11 ani până când a împlinit 18 ani. „A fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am început de mic copil, unul provenit din mediul rural, având mari probleme de comunicare, dar pe care între timp am reușit să le depășesc și chiar să-mi dezvolt talentele sau să fac achiziții de abilități noi. Mi-am educat discursul, gândul, scrisul și dragostea pentru cultură. Eu nu cred ca Buzz e doar un ziar scris de copii, Buzz e o stare de spirit, e o experiență pe care orice copil ar trebui să o trăiască cât mai frumos”, a spus Ilona Dănilă.
„La Buzz am învățat să mă documentez și iubesc să fac asta.”
Și membrii actuali ai redacției se bucură de evoluții frumoase ca reporteri. Andy Ciotir are 18 ani, este și colaborator al cotidianului „Monitorul de Botoșani”, dezvoltându-și la Buzz abilități de documentarist și reporter.
„Sunt de doi ani la Buzz, dar dacă aș întoarce timpul înapoi, cred că m-aș fi alăturat redacției mult mai devreme. În acești doi aniam cunoscut persoane care m-au ajutat să mă dezvolt și să capăt curaj, să-mi dezvolt cultura generală. La Buzz am învățat să mă documentez și iubesc să fac asta. Tot aici am învățat să montez ceea ce nu știam să fac înainte. Am strâns relații de prietenie cu oameni care profesează în acest domeniu”, a spus acesta.
Ioana Ivaș are 15 ani și este, astăzi, solicitată la liceul la care învață pentru a prezenta manifestările și spectacolele școlii. Ea a dobândit în timp o bună prezență scenică, coerență în exprimarea scrisă și verbală și abilități de reporter și voice-over.
„Pe mine Buzz m-a ajutat în foarte multe perspective, dar, în primul rând, aș spune că m-a ajutat pe partea scrisului, pentru că mi-am dat seama cât de important este, ca tânăr, să știi să scrii corect, să poți face un text jurnalistic. M-a ajutat foarte mult pe partea de comunicare și pe a-mi dezvolta anumite calități în mod foarte productiv. Am cunoscut un colectiv care știu că mă susține, mă ajută și în care mă simt foarte bine. E foarte important ca de mic să-ți găsești o pasiune și cred că Buzz e locul potrivit pentru că oferă foarte multe variante. Până la a face performanță, lucru la care nu se gândesc copiii care vin în redacție, cunoști anumite persoane, domenii, situații, experiențe și poți să știi câte puțin din toate sau să alegi să te perfecționezi doar pe o anumită ramură”, a spus Ioana Ivaș.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ