Desființarea Locativa generează un val de proteste în fața Primăriei Municipiului Botoșani, ca urmare a deziluziei foștilor angajați ai societății. Foștii salariați, cărora li s-au promis locuri de muncă în urma unei ședințe a Consiliului Local în decembrie 2023, au obținut autorizație de protest până la finalul lunii aprilie.
Astăzi, aproximativ 20 de foști angajați ai Locativa s-au adunat în fața Primăriei din Botoșani pentru a cere soluții concrete și corectitudine din partea autorităților locale. Faptul că promisiunile făcute în trecut nu au fost respectate a alimentat indignarea acestora și i-a determinat să își facă auzită vocea în mod pașnic, dar ferm, în fața Primăriei.
„Știu clar că suntem aici, dar nu au binevoit să discute cu noi”
Dacă săptămâna trecută angajații au fost alungați din fața instituției sub pretextul că ar fi omis să completeze un formular obligatoriu, câteva zile mai târziu, aceștia au obținut aprobarea pentru manifestare. Aceștia nu au fost, însă, chemați la negocieri și nici măcar nu au fost băgați în seamă de vreun reprezentant al instituției, deși, la finalul anului trecut, câțiva consilieri locali PSD în frunte cu primarul Cosmin Andrei le promiteau locuri de muncă după desființarea societății.
„Nu am primit nici un fel de răspuns din partea dumnealor. Ne-au dat aprobarea pentru săptămâna asta și pentru săptămâna viitoare, dar nimeni nu a venit să discute cu noi, nici domnul primar și nici un consilier. Noi îi așteptăm, ei știu despre ce este vorba, sunt semnate de către ei. Știu clar că suntem aici, dar nu au binevoit să discute cu noi. Noi protestăm pașnic în continuare, până pe 30 aprilie, când o să fie vacanță. Ei sunt aici și nu vine nimeni să discute cu noi. Dacă este vacanță chiar nu mai vine nimeni”, a declarat Florina Antoche, liderul Sindicatului salariaților Locativa.
„Suntem o societate cu profit, suntem o societate care nu are datorii”
Liderului sindical susține că în privința cifrelor și a performanței companiei, este important ca afirmațiile să fie bazate pe date și fapte concrete.
„Aș vrea să ia în considerație anumite lucruri și să fie puțin mai atenți cu afirmațiile pa care le fac. Suntem o societate cu profit, suntem o societate care nu are datorii. Cu toate astea, peste tot suntem comparați cu Termica și de aceea suntem desființați. Lucru care nu este adevărat. Chiar aș vrea să se vorbească mai degrabă pe cifre sau în cunoștință de cauză”, a mai precizat liderul Sindicatului salariaților Locativa.
Reporterii „Monitorul” au încercat să obțină un punct de vedere și de la primarul Cosmin Andrei, însă acesta nu a putut fi găsit.