Incendiul izbucnit luni în orașul Săveni și care a afectat o fostă moară a fost stins după aproximativ OPT ORE. La final, pompierii au analizat zona afectată și modul de propagare a focului și au avansat ipoteza că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Din acest motiv, investigațiile au fost preluate de polițiști, care efectuează acum cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Reamintim că un incendiu violent a izbucnit, luni după-amiază, în orașul Săveni. O clădire dezafectată, unde a funcționat o moară de cereale, a fost cuprinsă de flăcări, alarma fiind dată de oamenii care locuiesc în zonă. La caz s-au deplasat pompierii de la Stația Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni. Ulterior, forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate cu autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.
Intervenția a fost una de durată, având în vedere suprafața mare afectată, aproximativ 300 de metri pătrați.