Memorialul Ipotești, ca instituție nou înființată, funcționează începând cu data de 15 iunie 1991, când, prin decizia nr. 237 din 21 iunie 1991 a Prefecturii Județului Botoșani, prin separare de Muzeul Județean, capătă personalitate juridică în subordinea Prefecturii. Inițiativa a aparținut Inspectoratului pentru Cultură Botoșani (referat nr. 255 din 14 mai 1991).
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică și cu denumirea actuală, funcționează, începând cu 1 aprilie 1992, în subordinea Ministerului Culturii, prin preluarea – pe bază de protocol – de la Prefectura Județului Botoșani a Memorialului „Mihai Eminescu” – Ipotești (Hotărârea Guvernului României, datată 17 aprilie 1992, București, nr. 188). Cui a aparținut însă ideea constituirii Centrului Naţional de Studii Mihai Eminescu și a trecerii în subordinea Ministerului Culturii nu am fi știut, dacă Petru Creția, în modestia sa, nu ar fi publicat totuși un articol-program în „România literară” (anul 25, nr. 8 din 12 martie, p. 3), în care spunea:
„E bine să se ştie că în urma demersurilor mele, printr-o hotărîre guvernamentală Memorialul Ipoteşti devine și Centru național de studii eminesciene, un așezămînt de rang național, sub egida Ministerului Culturii, ieșind, cum se şi cuvenea, din marginile unui judeţ şi trecînd în grija naţiunii, prin instituţiile sale cele mai înalte”.
În același text, Petru Creția explica de ce acest centru trebuia creat la Ipotești: „Îmi dau foarte bine seama că toate acestea ar putea stârni întrebarea: de ce la Ipoteşti? În primul rînd că acela nu e doar un spaţiu biografic. Spaţiul Ipoteştilor face parte adîncă din însăşi opera lui Eminescu. Pe de altă parte acolo preexistă nişte structuri care, sporite şi lărgite, pot să ducă la fel mai repede decît dacă am porni de la nimic.”
Probabil, a existat și un alt motiv al orientării lui Petru Creția spre Ipotești, explicabil printr-un document, care se afla în posesia lui Nicolae Scurtu, publicat, de asemenea, în „România Literară” (de data aceasta, pe 12 ianuarie 2018): „E vorba de un memoriu, adresat Academiei Române, din anul 1991, în care Petru Creţia propune înfiinţarea unui Institut Eminescu sub patronajul acestui înalt for de cultură şi sub autoritatea directă a preşedintelui. Acest document a fost avizat de preşedintele Academiei Române şi trimis spre discutare şi soluţionare vicepreşedintelui acestei instituţii, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care menţionează, în partea dreaptă, sus, De discutat la Biroul Permanent, Z.D.R., 23 martie 1991”. Însă nu s-a întreprins nimic. În consecință, credem, Petru Creția s-a orientat spre Ipotești, acceptând și numirea sa în funcția de director al Centrului începând cu data de 1 aprilie 1992, prin Ordinul nr. 73 din 10 aprilie 1992.
Pentru constituirea Centrului, Petru Creția considera necesară satisfacerea a două condiții: faximilarea manuscriselor Eminescu și crearea unei biblioteci, care să conțină „tot ce a scris Eminescu în toate ediţiile şi tot ce s-a scris despre Eminescu, inclusiv în periodice. Şi apoi, o colecţie exhaustivă a documentelor legate de viaţă”.
Iar pentru funcționarea bibliotecii, Petru Creția se asigura de susținerea lui Ion Roșu și a lui Alexandru Condeescu: „Din partea direcţiei animaţie culturală, teritoriu şi biblioteci, domnul Ion Roşu, unul dintre cei mai importanţi şi înnoitori biografi ai lui Eminescu, va contribui la îmbogăţirea bibliotecii Memorialului şi la documentaţia necesară reconstituirii casei părinteşti”; „Muzeul Literaturii Române, prin directorul sau, domnul Alexandru Condeescu, doreşte să sprijine prin toate mijloacele de care dispune un Memorial care face parte inerentă dintr-un muzeu al literaturii noastre naţionale: îmbogăţirea bibliotecii si a fondului documentar de la Ipoteşti, acordarea unui sprijin în domeniul audio-video foto, indispensabil oricărui muzeu modern, inclusiv finanţarea unui duplicat după cele sase filme Eminescu existente pină acum“.
Petru Creția și-a dorit conlucrarea tuturor instituțiilor țării la acest centru, căci scria în același text: „acest muzeu nu că trebuie să aibă un rang național pentru că și poetul însuşi e naţional. El devine național atunci cînd toate instituțiile țării care au o competență în acest spaţiu fac ceea ce este datoria lor și pentru care au toată îndreptăţirea. Aceste instituţii într-o societate democratică sunt expresia voinţei naţionale”. Iar, în continuare, Petru Creția enumera instituțiile și directorii pe a căror implicare miza:
„Domnul Mihai Oroveanu, în calitatea sa de director al Oficiului naţional de expoziţii, va contribui la readucerea casei părinteşti a poetului la înfăţişarea ei legitimă, curăţată de impurităţile unei muzeografii desuete şi la constituirea în clădirea special afectată acestui scop a unui muzeu de o ţinută vrednică de obiectul său”.
„Din partea Direcţiei de artă contemporană, domnul Gheorghe Vida ne-a făgăduit alocarea de fonduri pentru constituirea unui ansamblu muzeal şi monumental”.
„…din partea Ministerului Culturii, domnul Radu Şteflea, dînd curs unei mai vechi aspiraţii, va avea în grijă reproducerea şi editarea manuscriselor eminesciene, prin înfiinţarea unei tipografii a Memorialului de la Ipoteşti”.
Academia Naţională de artă, „prin rectorul ei, sculptorul Mircea Spătaru şi prin graficianul Mircea Dumitrescu, şef de catedră la aceeaşi instituţie, vor avea o contribuţie însemnată la înnoirea expoziţiei permanente din incinta viitorului muzeu, aşezînd-o sub semnul Academiei naţionale de artă, din care fac parte cei mai buni artişti ai ţării”.
„Editura Humanitas, prin domnul Gabriel Liiceanu şi prin domnul Sorin Mărculescu, năzuieşte după datoria pe care o are faţă de ctitorul ei ideal, Constantin Noica, să contribuie la publicarea, în ediţie de lux, a manuscriselor eminesciene”.
Iar „toate acestea – scria Petru Creția – au fost obţinute spontan şi firesc, fără vorbe mari şi făgăduinţe deşarte. Nu sunt himere şi nu sunt improvizaţia unui entuziasm facil. Sunt lucruri care se pot face cu liniştit temei dacă ne unim minţile şi gindul cel bun în jurul acestui lucru, care se vor înfăptui împreună cu tot ce mai este de aşteptat de la ţară, de la oameni, de la instituții. Se pare ca, pornind de aici, cultura românească se întoarce la mersul ei firesc”.
După ce obținuse sprijinul atâtor instituții, Pentru Creția se retrage destul de repede de la Ipotești.
(Va urma)
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
