duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocalSute de mii de lei alocați din bugetul local pentru festival la...

Sute de mii de lei alocați din bugetul local pentru festival la debutul campaniei electorale

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a obținut votul aleșilor locali pentru organizarea Zilelor Municipiului la startul campaniei electorale. Asta după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, într-o ședință plenară tensionată, consilierii locali au votat împotriva acestei inițiative.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Dacă în anii precedenți Zilele Orașului se organizau în perioada sărbătorii „Sfântului Gheorghe”, patronul spiritual al municipiului Botoșani, anul acesta, la propunerea primarului Cosmin Andrei, ar urma să se organizeze în perioada 9-12 mai, imediat după Paștele ortodox. În acel weekend se dă şi startul campaniei electorale oficiale, care începe pe 10 mai. Mai mult, 500.000 de lei din bugetul local ar fi necesari pentru desfășurarea festivalului.

„Nu facem festival în post, nu facem festival în campanie”

Joi, 28 martie, la ședința ordinară a Consiliului Local, Raluca Curelariu, consilier din partea USR, și-a manifestat nemulțumirea în legătură cu perioada aleasă, preferând reconfigurarea calendarului pentru acest eveniment. Astfel, a încercat să introducă un amendament care ar fi amânat Zilele Municipiului până după alegerile locale.

„Am un amendament la acest punct de pe ordinea de zi și la acest proiect de hotărâre, cum nu facem festivalul în post, vă propun să nu facem festival nici în campanie. Amendamentul meu vizează modificarea datei de desfășurare a festivalului în weekend-ul 14-16 iunie, după ce se termină alegerile pentru care intră în campanie fix în data pe care ați propus-o dumneavoastră pentru organizarea festivalului. Nu facem festival în post, nu facem festival în campanie, facem festival și bucurăm botoșănenii după ce se termină mascarada cu alegerile”, a declarat atunci consilierul USR Raluca Curelariu.

Totuși, în urma votului, amendamentul Ralucăi Curelariu a fost respins. Ulterior a fost votat proiectul în integralitate, dar și de această dată, aleșii locali nu s-au arătat încântați de organizarea evenimentului, iar proiectul nu a trecut.

Primarul „a luptat” pentru organizarea festivalului în campania electorală

Primarul, neînduplecat în dorința sa de a organiza festivalul cu doar o lună înainte de alegeri, a convocat rapid o ședință extraordinară a Consiliului Local. Aceasta a avut loc astăzi, 11 aprilie, iar proiectul pentru organizarea Zilelor Municipiului a fost adus din nou în atenție de către Cosmin Andrei, fără nicio modificare, atât în ceea ce privește perioada, cât și suma alocată inițial.

Însă și astăzi au fost depuse două amendamente. Raluca Curelariu, consilier din partea USR, a avut același amendament ca în ședința precedentă. Aceasta și-ar fi dorit amânarea festivalului până după alegerile locale, respectiv în perioada 14-16 iunie, însă propunerea i-a fost respinsă cu șapte voturi pentru, nouă împotrivă și șase abțineri.

Mai departe, Marian Murariu, consilierul care și-a anunțat recent că se desprinde de PSD și se va alătura AUR, a venit cu o altă propunere care viza perioada 26-28 iulie, dar și acest amendament a fost respins cu opt voturi pentru, opt împotrivă și șapte abțineri.

„Nu am luat nici un considerent în calcul, pur și simplu așa am simțit că trebuie votat”

Proiectul integral propus de Cosmin Andrei a trecut, însă, cu 12 voturi pentru, opt consilieri au votat împotrivă, iar trei s-au abținut. Odată cu plecarea lui Marian Murariu din PSD, partidul a pierdut majoritatea în Consiliul Local, însă, de această dată, Maricel Maxim, care a plecat recent din PNL și s-a alăturat recent Forței Dreptei, a ajutat social democrații să aibă suficiente voturi pentru organizarea festivalului în campania electorală.

Reporterul „Monitorul” l-a contactat pe Maxim care susține că a făcut această alegere doar în interesul botoșănenilor. „Nu am luat nici un considerent în calcul, pur și simplu așa am simțit că trebuie votat. Eu am susținut și cele două amendamente, numai că nu au trecut și am zis să nu fie cetățenii văduviți de acest eveniment. Mai mult, m-am gândit că parcul Cornișa merită un eveniment pentru a mai revigora activitatea de acolo. Atât, nimic altceva”, a declarat consilierul Maricel Maxim.

„Normal că s-a ajuns la a face șantaj pe la anumiți consilieri”

Pe de altă parte, Cătălin Flutur, consilier local și candidat PNL la Primăria Botoșani, a lansat acuzații de șantaj și cumpărare de voturi în Consiliul Local.

„Normal că s-a ajuns la a face șantaj pe la anumiți consilieri pentru a obține al 12-lea vot. Noi am tranșat o dată într-o ședință ordinară unde ne-am privit în ochi, nu prin telefon, și nu s-a votat. Au mai băgat o dată aceeași Hotărâre de Consiliu, dar să nu ne vedem la ochi, online, și au obținut 12 voturi. Nu știu cum le-au obținut, dar e clar că au cumpărat un consilier. Tocmai a plecat domnul Murariu (n.r. de la PSD) care s-a exprimat clar că erau forțați să voteze și au multe Hotărâri de Consiliu luate în necunoștință de cauză care le va aduce deservicii pecuniare chiar. O să fie un joc interesant până în luna octombrie”, a declarat Cătălin Flutur, consilier local PNL.

Contactată de reporterii „Monitorul”, consilierul USR Raluca Curelariu și-a manifestat, de asemenea, nemulțumirea în legătură cu perioada aleasă și a catalogat inițiativa ca fiind campanie electorală disimulată.

„Ce mă frapează pe mine cel mai tare e faptul că insistă să facă campanie electorală pe bani publici. Era corect ca acest festival să fie după alegeri, domnul primar și unii consilieri au considerat că asta e normalitatea în care ei vor să trăiască, dar nu este normalitatea în care eu vreau să trăiesc”, a spus Raluca Curelariu, consilier din partea USR.

„Asta, din punctul meu de vedere, înseamnă o mită electorală”

Așadar, Zilele Orașului se vor organiza în weekend-ul 9-12 mai, cel în care se dă startul campaniei electorale oficiale. Pentru acest eveniment vor fi alocați 500.000 de lei din bugetul local, o sumă uriașă pentru o asemenea manifestare.

„De fapt, cetățenii din Botoșani au înțeles și nu ar fi vrut să fie în luna mai, deci eu sunt total împotrivă. Zilele Orașului sunt pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe. Dacă nu au vrut să facă festivalul invocând că este post și foarte bine au făcut, nu facem în post festival, nu este corect să se facă festival nici în timpul campaniei electorale. Asta, din punctul meu de vedere, înseamnă o mită electorală. Cel mai corect era să se facă în luna iunie sau iulie, după alegeri. Botoșănenii ar fi venit într-un număr mult mai mare și nu ar fi interpretat într-un fel politic”, a mai precizat Flutur.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-2.3 ° C
-2.3 °
-3.4 °
80 %
2.6kmh
0 %
Dum
-0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...