(continuare la textul publicat în Monitorul de Botoșani )
Replica la articolul lui Eminescu, „Literatură din Botoșani”, publicat în „Curierul de Iassi”, nr. 3 din 12 ianuarie 1877, nu a întârziat să vină. Semnat „R.”, textul apare în „Curierul Foaia Intereselor Generale” (nr. 5 din 20 ianuarie 1877, p. 5). „Brevetul de pastramagiu a redactorului oficial din Iassi dat de el-însuși”, astfel își intitulează replica semnatarul, conferindu-i, în final, lui Eminescu brevetul respectiv, după ce înșiruie o serie de silogisme.
„Ce știm despre Eminescu?” se întreabă autorul.
„Noi știm cu D. Eminescu este din Botoșani, Știm asemine că D-sa ș’a bătut mult timp capul a face poezii, pe care lumea le găsea forte nesărate; și iarăși știm cu d. Eminescu, de la un timp încoace s’a lăsat de poezie mulțumindu-se a face presă oficială”.
O notă de subsol îl readuce în scenă și pe Gheorghe Eminovici, autorul sugerând, totodată, rădăcinile turcești ale lui Eminescu, prin scrierea cu cratimă a numelor Eminovici și Eminescu: „Bunul D-lui Eminescu, fiind copil, a fost adus în România și anume la Dumbrăveni, jud. Botoșani, de venerabilul Const. Balș Dumbravan; el se numea Emin (nume turcesc). Tatăl D-lui Eminescu, bătrânul Gheorghe Emin-ovici trăiește și astăzi în Botoșani, și chiar junele Emin-escu nu rătăceste de multe printre noi”.
Din două premise – „ce știm despre Eminescu” și „Eminescu susținând ca din Botoșani nu poate ieși decât pastrama bună” – autorul trage două concluzii: Eminescu însuși „s’a convins pân’ la fine că nu este născut pentru poezie”; Eminescu atribuie această „neputință poetică a D-sele, sortei fatale care L-a făcut să se nască ’n Botoșani”. Și dacă „asupra neputinței D-lui Eminescu ca toată lumea și ca D-sa însuși convenim”, afirmă „R.” (înscriindu-se în linia detractorilor), „asupra cauzei însă ce o produce”, evident, nu este de acord. „Căci din Botoșani – afirmă „R.”, în continuare – noi am aflat multe bucăți de poezie admirabile, care fac onoare nu numai Botoșanilor ci țării întregi”.
„Este forte probabil ca d. Eminescu va avea în curând și despre proza d-sale aceeași deziluziune pe care a avut’o despre poezia sa, și nu ne vom mira de loc dacă’i vom vede părăsind redacția idei oficiale pentru a se pune cu toate puterile pe făcut pastrama și dezvoltând în această meserie un talent pe care nu l’a putut dezvolta în cele de pân’ acum. Acesta însă nu va face pe nici un om cu mintea sănătoasă a crede ca dacă d. Eminescu, care este născut în Botoșani, nu’i bun decât pentru pastramă, apoi cu toți botoșănenii nu pot fi decât pastramagii buni. Teoria d-lui Eminescu este cu totul nouă și credem ca nimeni altul nu o va admite deoarece fiecare zi nu arăta ca lângă un geniu pastramagiu sau cârnățar se nasc geniuri poetice, literare, medicale, financiare, juridice etc. etc.”
Eminescu, în curând, avea să părăsească „Curierul de Iassi” și Iașii pentru o vreme, trecând la revista „Timpul” din București. Până atunci însă avea să răspundă la „Brevetul de pastramagiu” în nr. 8 din 23 ianuarie 1877 al „Curierului de Iassi”:
„Cu părere de rău Îi vom spune, că nu avem acest talent și dacă l’am avea nu ni ar fi de loc rușine de el, căci o meserie pozitivă este totdeauna onorabilă. Apoi e pozitiv, că tocmai uscăturile din Botoșani sunt un obiect de export, care au ajuns până la Londra, încât acest articol este tot așa de bine un titlu de onoare pentru Botoșani, precum e brânza pentru Limburg, unt de lemnul pentru Provence, vinul pentru Champagne. Prin urmare am vorbit, foarte serios, când am zis, că vechiul târg al Botoșanilor e renumit pentru un articol industrial, iar nu pentru literații, pe cari nu-i are. De aceea susținem din nou: nu este exact ceea ce zice D. R. că «din Botoșani a văzut ieșind multe bucăți de poezie admirabile, cari fac onoare nu numai Botoșanilor, ci țării întregi»”.
Iar afirmația lui Eminescu se baza pe o bună cunoaștere a ceea ce s-a scris în Botoșani:
„Noi cunoaștem aproape tot ce s’a scris in românește și susținem contrariul. Dintre cei mai vechi Ralet a scris mai corect, dar ca toate aceste operele lui n’au însemnătate. Între cei mai noi I. Adrian e necorect în formă și lipsit de gândiri serioase. Cât despre gemurile poetice, literare, medicale, financiare, juridice etc. etc., cari ar fi să iasă alături cu breasla, pe care D. R. o tratează c’un dispreț pe care ea nu’l merită, acelea vor ave să apară de acu’nainte; păn’acuma n’am putut constata proveniența botoșăneană decât la producte ca acelea ale D-lui Anghel și ale altora de același soi”.
„Este adevărat că poeziile D-lui Anghel sunt rele? Da. Este adevărat, că sunt productul mediului social, care le citește și le’ncurajează ? Da.” – întreabă și răspunde Eminescu, justificând în continuare: „Prin urmare… ? E datoria unui publicist de a respinge productele greșite și criticele sale vor fi cu atât mai aspre, cu cât literații, de cari va vorbi, vor fi mai lipsiți de cultură. Când cineva nu s’a împrietenit nici măcar cu gramatică românească, să nu cuteze a scrie poezii și novele”.
Iar despre cât de mult se considera al Botoșanilor, în acel context, în ianuarie 1877, Eminescu scria:
„Cât despre redactorul acestei foi, el a crezut a putea renunța la onoarea de-a fi numărat între concetățenii acelui oraș, de vreme ce, zi cam numărând n’a petrecut nici jumătate de an în Botoșani, încât el nu poate fi admis ca normă de ceea ce produce în genere mediul intelectual al Botoșanilor”.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
