Festivalul-concurs coral de muzică sacră, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, şi-a desemnat, sâmbătă, câştigătorii celei de-a V-a ediţii.
Evenimentul a avut loc la sala „Mihai Eminescu” a hotelului Rapsodia. Anul acesta au fost înscrise 18 coruri din Botoșani, Brașov, Tulcea, Iași, Huși, Soroca, Ialoveni, Orhei și Glodeni. Juriul a fost format din Rodica Trandafir, profesor universitar și președintele juriului, profesorul Dragoș Boicu și preotul Alexandru Grigoraș.
Corurile au concurat pe secţiuni respectiv liceele cu profil muzical și teologic, coruri de copii ale așezămintelor culturale și grupuri vocale, coruri de adulți ale așezămintelor culturale și grupuri vocale, și coruri parohiale și grupuri de muzică psaltică, introdusă în ediția de anul acesta.
După aproape cinci ore de interpretare a cântecelor de muzică sacră făcute de corurile participante a urmat momentul de premiere a acestora.
Trofeul festivalului a fost obţinut de Corul „Transilvania”, de la liceul vocațional de muzică „Tudor Ciortea”, din Brașov, dirijat de Mihaela Mureșan
Secțiunea pentru liceele cu profil muzical și teologic:
Premiul I – Corul „Transilvania”, de la liceul vocațional de muzică „Tudor Ciortea”, din Brașov, dirijat de Mihaela Mureșan
Premiul II – Corul „Biruitorii”, de la seminarul teologic „Sfântul Gheorge”, din Botoșani, dirijat de Grădinaru Cezar
Premiul III – Corul școlii de muzică „Filip Toderașcu”, din Ialoveni, dirijat de Cristina Mareacre
Mențiune – Corul „Belcanto”, de la școala de arte „Eugeniu Coca”, din Soroca, dirijat de Ludmila Samarin
Secțiunea pentru coruri de copii ale așezămintelor culturale și grupuri vocale:
Premiul I – Corul de copii „Fantezie”, din Glodeni, dirijat de Dulgheriu Olga
Premiul II – Corul de copii „Armonia”, de la liceul teoretic „Ion Luca Caragiale”, din Orhei, dirijat de Anghelina Usatîi
Premiul III – Corul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Botoșani, dirijat de Gabriel Dumitru Azamfirei
Mențiune – Corul școlii gimnaziale nr.12, din Botoșani, dirijat de Zăiceanu Gabriela
Secțiunea pentru coruri de adulți ale așezămintelor culturale și grupuri vocale:
Premiul I – Corul „Cantus Libera”, din Tulcea, dirijat de Dumitru Simona
Premiul II – Corul „Muguri de cânt”, al bisericii „Sfântul Iosif cel Milostiv”, din Iași, dirijat de Macarie Mariana
Premiul III – Corul de cadre didactice al liceului tehnologic Vorona, dirijat de Amăricăi Andreea Gabriela
Mențiune – Corala „Raluca Iurașcu”, din Vorona, Botoșani, dirijat de Zăiceanu Gabriela
Secțiunea pentru coruri parohiale și grupuri de muzică psaltică:
Premiul I – Corul psaltic „Sfânta Marii Mucenițe Chiriachi”, din Huși, dirijat de Mironescu Cosmin Vlăduț
Premiul II – Grupul psaltic „Filotheos”, din Botoșani, dirijat de Bulboacă Gheorghe
Premiul III – Corul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Botoșani, dirijat de Bulboacă Gheorghe
Mențiune – Corul Parohiei „Vovidenia”, din Botoșani, dirijat de Gontineac George
După festivitatea de premiere, corul care a câștigat marele trofeu a încheiat festivalul-concurs prin interpretarea a câtorva melodii psaltice.
– Andy Ciotir, reporter în cadrul redacţiei BUZZ