Un bebeluş de nici o lună ajuns la spital în stare critică după o intoxicație cu nitriți. După o perioadă de câțiva ani în care intoxicaţiile cu nitriţi aproape au dispărut, un bebeluș a fost transport la Iași cu o ambulanță specială aproape în comă.
Cazul a intrat în atenţia medicilor vineri seară, când mama a venit speriată cu copilul la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Originară dintr-o localitate de pe malul Prutului, femeia a venit cu o mașină privată și a oprit la UPU. Femeia le-a spus cadrelor medicale că a preparat laptele praf al copilului cu apă din fântână. Mai mult, femeia a spus că a și fiert apa, ceea ce a crescut concentrația de nitrați.
Medicii au direcționat-o imediat către Centrul de Primiri Urgențe Pediatrie. Starea bebelușului era atât de gravă, încât a fost internat direct la Terapie Intensivă. “Copilul avea o saturație abia de 85 conectat la aparatul de oxigen, era cianotic, cu sânge ciocolatiu. Prezenta boală diareică acută și sindrom de deshidratare, prin intoxicație cu nitriți”, a precizat un asistent din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean.
Din cauza stării lui, cadrele medicale au solicitat transferul micuțului la Iași. Fiind vorba despre un bebeluș, o ambulanță specială de la SMURD Iași, dotată cu aparatură pentru nou-născuți, a fost trimisă la Botoșani, pentru a prelua copilul.
Ce este o intoxicație cu nitriți
Specialiștii avertizează ca părinţii să fie atenţi la provenienţa apei cu care prepară hrană micuţilor, cel mai indicat fiind ca aceasta să fie preparată cu apă plată. Intoxicaţia cu nitriţi, sau boala albastră, este o methemoglobinemie care afectează cel mai des şi cel mai grav copii mici, putând fi letală pentru sugari.
Femeile gravide intoxicate, chiar şi asimptomatic, cu nitriţii din apa de fântână, pot naşte copii cu malformaţii. Din cauza acestei tulburări, fie ea şi minoră, fătul poate muri în orice stadiu al sarcinii. Methemoglobinemia este cauzată de trecerea fierului bivalent din hem în forma trivalentă şi, în consecinţă, a hemoglobinei în methemoglobină. Nitriţii sunt compuşi azotaţi foarte uşor levigabili (se înfiltrează repede în pământ, odată cu apa de ploaie). Ei ajung în apa freatică din sursele de pe sol sau din cele aflate la mică adâncime (îngrăşăminte chimice, gunoi de grajd, latrine, cimitire de animale)..
La începutul anilor 2000, județul Botoșani a fost în topul numărului de cazuri de îmbolnăvire din cauza nitraților din fântâni. La acea dată, medicul Tamara Ciofu a fost inițiatoarea unei campanii de anvergură care, în timp, a dus la eradicarea acestei boli. În anul 2009 a reușit să obțină un proiect transfrontalier pentru combaterea intoxicației cu nitriți în parteneriat cu raionul Hliboca. Atunci s-au făcut mai multe fântâni de adâncime în judeţ, într-o perioadă în care intoxicaţiile cu nitriţi la bebeluşi deveneau tot mai multe şi grave.