O femeie supraponderală, ce cântărea aproape 150 de kilograme, a ajuns la spital în stare gravă. Totul după ce soţul ei a cerut ajutor prin serviciul de urgenţă 112.
În vârsta de 63 de ani, din municipiul Botoşani, femeia a avut nevoie de un transport specializat la spital. Din cauza problemelor respiratorii pe care aceasta le acuza, soţul femeii a apelat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. În scurt timp un echipaj de prim ajutor SMURD a fost trimis la faţa locului. Pentru că femeia este supraponderală, paramedicii s-au văzut nevoiţi să ceară ajutorul colegilor pompieri.
La fața locului a fost trimisă și Autospeciala pentru Transport Personal și Victime Multiple, pacienta fiind preluată în autospeciala ISU. A fost nevoie de nu mai puţin de opt pompieri să o poată muta pe femeie, cu ajutorul unei tărgi speciale, din material flexibil. “Pacienta a fost stabilizată și ulterior transportată la Urgenţe, unde a fost preluată de cadrele medicale şi supusă la mai multe investigaţii de specialitate”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator al dispeceratului integrat SJA-ISU.
Femeia a fost preluată de medicii din cadrul UPU-SMURD şi consultată de mai mulţi specialişti. Urmează ca aceştia să decidă dacă se impune sau nu internarea ei pe una dintre secţiile spitalului.