Siguranța în școli pare să aibă mai multe fațete. Una reală, despre care vorbesc elevii și părinții, a doua despre care se discută neoficial între instituții, dar care nu apare niciodată în documentele oficiale, iar ultima existentă în statistici, în care factorul uman dispare și apar numai cifre. Niciuna nu seamănă cu celelalte, iar diferențele sunt evidente.
Cam așa s-ar putea descrie în câteva cuvinte modul în care sunt tratate problemele din școli, iar aceste aspecte s-au văzut și în ședința Colegiului prefectural de ieri, unde conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a prezentat un așa-zis barometru al învățământului botoșănean privind siguranța în școli. O înșiruire de cifre privind școlile care respectă normele de securitate, activitățile derulate de structurile de poliție în școli și zonele adiacente, evoluția criminalității, concluzii și măsuri.
Jumătate dintre şcoli nu au sisteme de securitate
Cifrele IPJ au reflectat exact realitățile de mai sus – 27 % din unitățile de învățământ asigură măsurile de securitate, circa 27 % respectă cerințele minimale, iar diferența, adică aproape jumătate din ele, nu dispun de sisteme de securitate.
Concluzia, fiecare se descurcă cum poate, iar deficiențele sunt tolerate din cauza lipsei banilor. În atare condiții apare realitatea a doua, în care toți știu condițiile, toți știu ce se întâmplă, dar nu iau măsuri din lipsa resurselor. Iar acest lucru se poate vedea că școlile care nu respectă nici măcar cerințele minimale sunt aceleași, an de an, dar continuă să funcționeze, cu toate riscurile. Și așa se ajunge la realitatea a treia, în care se discută doar despre cifre. Adică statistici.
Zeci de cazuri de agresiune între elevi
În situația prezentată joi de IPJ se menționa că în perioada septembrie 2023 – februarie 2024, în județ au fost sesizate și înregistrate 57 de infracțiuni – 27 în urban, 30 în rural. Ce înseamnă asta? O medie de două infracțiuni pe săptămână, dacă sunt scăzute vacanțele.
Avantajul – sunt cu șapte fapte mai puțin decât aceeași perioadă a anului trecut. Doar că realitatea arată că, în ciuda noianului de acțiuni, campanii și întâlniri organizate de polițiști (n.r. – au fost peste 800), între elevi au existat 41 de cazuri de agresiune, șase furturi, două agresiuni sexuale, două distrugeri, două purtări abuzive, un caz de port de obiecte periculoase, un caz de amenințare și unul de violare a sediului profesional.
Prin urmare, mesajele polițiștilor nu ajung peste tot sau unele sunt ignorate. Cert este că în nicio raportare autoritățile nu au venit cu răspunsurile la două întrebări simple – de ce se întâmplă toate acestea și de ce ajung să comită elevii astfel de fapte. Astfel, dacă ar trece peste formulările de genul „fapte comise pe fondul unor conflicte spontane și din teribilism” și ar trece la întrebare „de ce?” repetată de câte ori este nevoie, autoritățile ar putea să ajungă la adevăratele cauze care l-au determinat pe un elev să comită infracțiuni. Iar în acest fel s-ar cunoaște ce anume favorizează aceste comportamente și s-ar putea acționa mai eficient.
