spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocalViolențe în fotbal „arbitrate” de judecători. Fotbalist trimis în boxa acuzaților după...

Violențe în fotbal „arbitrate” de judecători. Fotbalist trimis în boxa acuzaților după ce a lovit un arbitru pe teren

Caz neobișnuit înregistrat în județ, după ce un incident violent de pe terenul de fotbal a ajuns în instanță. Acuzat că a lovit un arbitru în timpul unui meci de fotbal de liga a IV-a, un jucător de la echipa Voința Șendriceni a fost trimis în judecată pentru loviri și alte violențe. Eliminat de pe teren în urma incidentului, el riscă acum să se aleagă și cu o sancțiune penală. Curios este că jucătorul inculpat a fost și sponsor al echipei locale de fotbal, el fiind administratorul unei cafenele din localitate.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Incidentul violent a avut loc pe 3 aprilie 2022, în timpul partidei din cadrul etapei a 13-a din Liga a IV-a a Campionatului Județean. Polițist de profesie, dar pasionat de fotbal, Alexandru Sofronie, în vârstă de 35 de ani, a fost desemnat să arbitreze partida dintre Voința Șendriceni şi Unirea Curtești, care s-a terminat cu scorul de 2-4. Nemulțumit de o decizie a centralului, de a acorda în minutul 70, la scorul de 1-1, o lovitură de la 11 metri pentru oaspeți, jucătorul Șendriceniului Lucian Ștefură a decis să-și facă singur dreptate și, în meleul creat în careu, l-a lovit pe Alexandru Sofronie. „Totul s-a întâmplat după ce am acordat o lovitură de la 11 metri împotriva echipei gazdă în minutul 70, iar un jucător de la echipa gazdă, profitând de faptul că s-a creat un meleu, a venit și m-a lovit în zona urechii stângi. M-am întors, am observat cine este și l-am eliminat. Lovitura a fost foarte puternică, pentru că preț de câteva secunde mi-am pierdut cunoștința. Durerile au persistat, însă am considerat că am puterea de a continua meciul. Nu mi-a fost frică și chiar până la final am mai acordat două cartonașe roșii pentru proteste și faulturi peste limita regulamentului, ducând meciul până la sfârșit”, a declarat arbitrul la câteva zile de la episodul cu pricina.

Angajat al IPJ Botoșani, Alexandru Sofronie practică arbitrajul, care nu este decât un hobby pentru el, de aproximativ 15 ani, și mărturisește că nu s-a gândit vreodată că ar putea fi agresat fizic pe terenul de fotbal. „Este un gest care m-a surprins. Agresorul de la începutul meciului s-a manifestat verbal prin proteste și chiar a amenințat cu acte de violență, însă având în vedere practicile de la nivelul ligii a IV-a, astfel de gesturi se mai trec cu vederea, pentru că dacă am aplica regulamentul ca la carte nu știu dacă am mai putea începe meciul. La sfârșit și-a explicat fapta că sponsorizează echipa lunar și nu acceptă să piardă meciurile de pe teren propriu cu echipele importante. Gestul de a mă lovi nu și l-a justificat”, a menționat atunci Alexandru Sofronie.

Gestul huliganic al agresorului l-a determinat pe polițistul botoșănean să nu stea pe gânduri, acesta fiind decis să urmeze căile legale pentru a da un exemplu că astfel de „barbarisme” nu au ce căuta pe un teren de fotbal, precizând că în momentul de față este o plângere penală împotriva agresorului la IPJ Botoșani. „Nu am dorit să se ajungă aici. Voi merge mai departe, pentru că vreau să fie un exemplu pentru toată lumea, pentru că suntem pe un teren de fotbal într-o competiție oficială, organizată la nivel de liga a IV-a. Vinovatul va trebui să răspundă atât din punct de vedere competițional, cât și din punct de vedere al codului penal. Voi urma căile legale. În momentul de față este o sesizare din oficiu la IPJ Botoșani, pentru lovire sau alte violențe. Zilele următoare urmează să-mi fie eliberat actul de la Medicină Legală și în funcție de cele consemnate în respectivul act vom merge mai departe și vom ajunge în instanță. Nu pot tolera sau trece cu vederea un asemenea gest”, a mai spus polițistul arbitru.

Iar acesta s-a ținut de cuvânt. Pe baza probelor depuse la dosar, la sfârșitul lui 2022 procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de Lucian Ștefură pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Iar cercetările au durat până la începutul acestui an când jucătorul a fost trimis în fața instanței de judecată pentru agresiune. Dosarul a trecut deja de Camera preliminară, iar procesul propriu zis ar urma să înceapă peste câteva luni. Alexandru Sofronie susține că prin exemplul său dorește să descurajeze actele de violență pe terenul de fotbal și în egală măsură să încurajeze copii să vină spre arbitraj și să practice sport în siguranță. „Dacă eu, la experiența mea, am fost agresat, atunci la ce să ne așteptăm când un copil care vrea să se apuce de arbitraj ar vedea aceste scene live. Nici nu cred că ar mai vrea să se uite la meciuri, nu să mai practice arbitrajul. Pe mine e clar că nu banii mă atrag în acest hobby, ci în sine plăcerea pentru arbitraj, plăcerea pentru sport și de a lua parte la sportul rege”, a mai spus în aprilie 2022 Alexandru Sofronie.

În semn de solidaritate cu colegul lor, arbitrii botoșăneni s-au revoltat și au refuzat să oficieze la meciul pe care Voința Șendriceni ar fi trebuit să-l dispute cu AS 2000 Bucecea în cadrul rundei a 14-a a campionatului județean. Ciprian Iovu, liderul arbitrilor botoșăneni, a declarat că acest protest unic în istorie la nivel de arbitraj la Botoșani va fi pe termen nelimitat, afirmând că și în etapele care vor urma colegii lui Alexandru Sofronie vor refuza să mai meargă să oficieze meciuri ale celor de la Șendriceni. „Jucătorul Șendriceniului e un derbedeu și un huligan din punctul meu de vedere. A ajuns să lovească un om, pentru că înainte de a fi arbitru sau poliţist, Alex e om. Stau și mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă în locul lui Alex la Șendriceni era un copil care face acum primii pași în arbitraj! Îmi este frică pentru ei acum! Credeți-mă, chiar îmi este frică și vrem să vedem sancțiuni dure, chiar dacă acest lucru nu ne încălzește cu nimic. Cu ce mă încălzește pe mine că acel derbedeu e suspendat un an sau doi ani. Din punctul meu de vedere, asemenea personaje nu-și au locul pe terenul de fotbal, în sport în general. Nimeni nu vrea să mai arbitreze această echipă, iar eu nu pot să-mi oblig colegii să o facă”, a declarat Ciprian Iovu la câteva zile de la incidentul violent.

Președintele AJF Botoșani, Bogdan Zanfirescu, a declarat și el că nu-și explică de ce s-a ajuns la acte de violență într-o competiție care s-a reluat cu mari eforturi după pandemie și care nu are vreo miză, având în vedere că nici o echipă, indiferent de situația din clasament, nu va retrograda. Șeful AJF a afirmat că acest caz este analizat de Comisia de Disciplină, părțile implicate fiind deja audiate, urmând a se pronunța zilele următoare în acest caz. „Indiferent de decizia arbitrului, bună, rea, nu trebuie să ajungem aici. Putea fi orice altceva, nu polițist. Încercăm să găsim o soluție să putem funcționa pe mai departe, însă nu am tolerat astfel de gesturi și nici nu o vom face vreodată. Trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru cei care nu reușesc să-și stăpânească nervii. Comisia de Disciplină a audiat persoanele implicate și a rămas să se pronunțe în acest caz. Jucătorul Lucian Ștefură a realizat greșeala făcută, dar fapta rămâne și măsurile vor fi în consecință cu gravitatea faptei sale”, a afirmat atunci președintele AJF Botoșani. De altfel, după incidentul violent, Lucian Ștefură nu a mai jucat până în februarie 2023, când a intrat pe teren în meciul dintre ACS Viitorul Broscăuți și Voința Șendriceni, disputat în cadrul Cupei României.

Liviu Ailoaie, cel care conducea destinele echipei din Șendriceni la acea dată, a recunoscut incidentul, dar consideră că i s-a dat o amploare prea mare. Oficialul Voinței a dezvăluit că agresorul a fost la rândul său agresat în trecut, pe când era arbitru, și nu s-a mai făcut așa de mare tam-tam, și pretinde că Alexandru Sofronie i-a „vânat” de la începutul meciului. „Lucian Ștefură l-a atins cu două degete pe arbitru. Intenția a fost 100%, dar poate a vrut doar să-l zgâlțâie. Nu e ok gestul, pentru că nu se bat nici animalele. Admitem greșeala, cum fac și ei când greșesc. Nu a fost ceva de speriat. Era dacă îl «curenta» mai tare. Așa că îi ţiuie o ureche… Păi eu îmi pun întrebarea: cum a mai condus mașina până la Botoșani, unde s-a dus direct la UPU, dacă a fost așa tare lovit? Nu a fost un pericol pe șosele? Păi Lucian Ștefură, că a fost și el arbitru în trecut, a luat o bătaie la Dersca prin 2017, de nu știa pe unde să o ia. Atunci nu a mai zis nimeni nimic. Acum că e Sofronie polițist, fac arbitrii și protest. Păi eu am fost la Bucecea la meci și arbitrii nu au venit. Decizia lor de a nu se prezenta este discriminatorie. Am 44 de ani de fotbal, dar așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. La acest meci arbitrul și-a bătut joc de noi!”, a declarat în aprilie 2022 Liviu Ailoaie, oficialul formației Voința Șendriceni.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...