Aula Colegiului Național ,,A.T. Laurian” a găzduit, joi, 21 martie, un eveniment cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Activitatea a adunat laurieni iubitori de poezie și patru poeți dornici să-și împărtășească scriitura cu elevii interesați în acest domeniu.
Joi, Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii Mihai Eminescu a organizat câteva lecturi in dialog în unități de învățământ sau culturale din Dorohoi, Săveni, Darabani, Botoșani și Ipotești. La Laurian, întâlnirea a fost moderată de Georgică Manole și au fost prezenți poeții Doina Popa, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Oprea și Mihai Babei. În deschidere, câțiva elevi iubitori de poezie și-au citit creațiile, urmând ca scriitorii invitați să lectureze, la rândul lor, fragmente din poeziile lor și chiar proză.
,,Vă mulțumesc în numele colegiului că ne-ați călcat pragul pentru că, așa cum le spun mereu elevilor mei, e important să fim antreprenori, dar e mai important să avem oameni cu inima mare. În Laurian, elevii iubesc poezia, scriu poezie așa că este o bucurie ce se întâmplă astăzi aici. De aceea, m-am gândit să le ofer copiilor șansa să-si citească poeziile public pentru că am dorit sa avem o zi cu bucurie, emoție, umor, drag de oameni”, a spus profesoara Ana Gabriela Tanasă, cea care a coordonat proiectul la Laurian.
La realizarea acestui eveniment au ajutat și câteva eleve din clasa a 10-a E, coordonate de doamna profesoara Tanasă, ce au organizat si proiectul „Mistere Lirice”, o serie de întâlniri ale unor tineri poeți și iubitori ai genului liric.
– Ioana IVAŞ, reporter în cadrul redacţiei BUZZ