Un tânăr a fost rănit în urma unui accident grav produs vineri dimineață.
Un autoturism marca Audi, condus de un tânăr de 21 de ani a lovit violent o betonieră ce se deplasa pe sensul opus. Accidentul a avut loc în zona pădurii de la Zăicești, un loc în care au loc tot mai multe accidente în ultima perioadă.
Impactul a fost atât de violent, încât ambele mașini au fost serios avariate. În scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje medicale și de descarcerare. Un echipaj cu asistent de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), care era în zonă, a acordat imediat primul ajutor șpferului rănit. Ulterior la fața locului a ajuns și echipajul cu medic al SMURD.
Tânărul a fost scos din fiarele contorsionate ale mașinii și preluat de echipajul SMURD. “Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru victima unui accident rutier. Pacient de sex masculin, de 21 de ani, cu un traumatism craniocerebral minor, contuzie toraco abdominală, plagă contuză braţ stâng. A fost stabilizat hemodinamic la fața locului și ulterior transportat la Urgențe pentru investigații suplimentare de specialitate”, a precizat medicul primar de medicină de urgență Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.