Activitățile dedicate Zilei Poliției Române au debutat astăzi în județ, cu o serie de acțiuni desfășurate de polițiști în două comune ale județului. A fost vorba de două concursuri – „Criminaliștii de mâine” și „Învățăm să circulăm” – care au fost organizate cu elevii din cadrul Liceului „Anastasie Bașotă”, din comuna Pomîrla și cu cei ai Liceului Tehnologic Coțușca.
Astfel, polițiștii criminaliști și polițiștii rutieri au oferit copiilor ocazia de a observa tehnica și autospecialele pe care le folosesc în misiuni, apoi, cei mici au participat la un concurs pe teme specifice.
Toți participanții au primit diplome, medalii și premii constând în rechizite, veste reflectorizante și tricouri inscripționate.
Activitățile au fost realizate în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și cu Inspectoratul Școlar Județean.