Spitalul Judeţean „Mavromati” a rămas fără manager după ce medicul Monica Adăscăliţei, care deţinea funcţia, a fost plasată în arest la domiciliu de procurorii DNA.
Potrivit magistraţilor aceasta nu are voie „să exercite funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv angajată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani”.
„Este o situaţie atipică. Totuşi activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani se derulează la parametri normali, se asigură asistenţa medicală şi acesta este cel mai important lucru. Factorii de decizie, respectiv Consiliul de Administraţie, a luat act de situaţia existentă la Spitalul Judeţean, iar pe măsură ce vor apărea modificări vă vom ţine la curent. Pentru ziua de ieri a fost desemnată manager interimar doamna director financiar contabil. Astăzi nu este desemnată, nefiind în unitate nici directorul medical care este la un curs de specializare. În cazul unei situaţii de criză o parte din Comitetul Director este prezent în activitate şi, în colaborare cu Consiliul de Administraţie se vor lua măsurile optime pentru ca activitatea de asistenţă medicală să nu sufere”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.
Funcţie de conducere preluată într-o situaţie de criză
Monica Adăscăliţei a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” în luna august a anului trecut, în urma scandalului privind decesul în Maternitatea Botoşani a Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care ajunsese la spital în stare gravă, dar a fost ignorată de medicul de gardă. Aceasta a mai condus frâiele sistemului sanitar şi în pandemie, când a preluat conducerea DSP.
În prezent Monica Adăscăliţei este acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă. Aceasta a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
”Avem toleranță zero pentru faptele de corupție. Este o anchetă în desfășurare, așteptăm finalizarea ei, până atunci persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție. Avemm încredere în anchetatori și suntem convinși că toți cei care au greșit vor răspunde. Având în vedere gravitatea faptelor comunicate public de către DNA, domnul prefect va purta în cel mai scurt timp o discuție cu președintele Consiliului Județean Botoșani, doamna Doina Federovici”, a declarat Sorin Andronache, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.