Iarna se întoarce în judeţ la final de martie. Astfel, meteorologii au emis o avertizare meteo, valabilă începând de marţi până joi, la ora 20.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în nordul și centrul Moldovei și mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul și estul Transilvaniei. În Carpații Orientali și Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10…15 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă.
Vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40…50 km/h în estul, sud-estul țării și la munte, iar în cursul zilei de marți și în vest.