Micuțul Aryan a fost dus la spital. Potrivit medicilor, acesta are temperatura de 33 Grade Celsius, este stabil și comunicativ.
Salvatorii au fost pe loc cuceriți de Aryan, acesta fiind foarte vorbăreț și dezinvolt atunci când l-au găsit.
Alerta a fost dată duminică în jurul orei 15, când polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor de 2 ani, din comuna Tudora. Forțele de ordine au declanșat imediat operațiunile de căutare, iar cel mic a fost dat în consemn. Totodată, a fost solicitat și sprijinul populației în încercarea de a-l găsi cât mai repede pe copil. Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.
Peste 100 de forțe de ordine, voluntari și câinele de urmă din cadrul Poliției de Frontieră desfășoară activități pentru localizarea băiatului. De asemenea, sunt utilizate trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată este o zonă împădurită și teren cu denivelări. Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum și voluntari din comunitate s-au mobilizat și continuă activitățile pentru identificarea copilului.