miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalAlianță pentru siguranță. Poliția și Asistența Socială se unesc împotriva abuzurilor

Alianță pentru siguranță. Poliția și Asistența Socială se unesc împotriva abuzurilor

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au semnat astăzi un acord de colaborare pentru asigurarea siguranței și protecției copiilor, persoanelor defavorizate sau a familiilor aflate în situații vulnerabile.

„Scopul protocolului este acela de a operaționaliza intervenția interinstituțională, prin mobilizarea tuturor resurselor disponibile atunci când situația o impune”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani.

Prin colaborarea între cele două instituții se va facilita schimbul rapid de informații și se va realiza o coordonare eficientă în desfășurarea anchetelor. Acest lucru va permite identificarea și intervenția promptă în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor vulnerabile, garantându-le acestora protecția și sprijinul necesar în situațiile dificile prin care trec.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...