În această perioadă, la Casa de cultura a Sindicatelor din Botoșani, are loc seria de spectacole din cadrul Festivalului – concurs ,,Preuniversitaria”. Sâmbătă, 9 martie, laurienii au fost cei care au deschis această serie de spectacole tradiționale de miss și mister.
Competiția se adresează liceenilor în clasele a X–a, a XI-a și a XII-a și vine ca o continuare a Balului Bobocilor organizat în fiecare toamnă care îi vizează doar pe elevii de clasa a IX-a.
Tema aleasă de laurieni a fost ,,Pirații din Caraibe” după celebra serie cinematografică plină de acțiune și mister, o temă care a oferit celor nouă perechi de concurenți ocazia de a-și demonstra talentul și eleganța. Elevii organizatori au fost coordonați și sprijiniți de directorul Ioan Onofrei, directorul Mihaela Prăjinariu, profesor doctor Coca Dorica, profesoara Daria Ichim, profesoara Niculina Coromă, laborant Sebastian Budu și Elena Alecsa.
La spectacol au concurat 18 elevi: Diana Repca, Larisa Maria Gavrilaș, Denisa Solcan, Medeea Cojocariu, Alexandra Maxinescu, Larisa Lungu, Elena Apetrei, Delia Aluculesei, Delia Ichim, Justinian Rusu, Denis Hariga, Eric Tudose, David Robu, Andrei Ichim, Octavian Moroșanu, Șerban Iftimie, Codrin Vamanu și Iustin Hasnaș. Locul III le-a revenit Denisei Solcan și lui Octavian Moroșanu, locul II Larisei Lungu și lui David Robu, iar marele titlu de miss Alexandrei Maxinescu, titlul de mister ajungând la Justinian Rusu.
„Balul a reprezentat o experiență deosebită”
Câștigătoarea titlului de miss, Alexandra Maxinescu a spus că nu se aștepta la premiul obținut. ,,Pentru mine, balul a reprezentat o experiență deosebită și memorabilă, în cadrul căreia am avut oportunitatea să întâlnesc persoane cu care acum împărtășesc o prietenie, și unde, împreună cu organizatorii evenimentului, am depus eforturi considerabile pentru a asigura un bal remarcabil. Titlul de preuniversitaria mi-a fost conferit neașteptat, însă mă simt profund onorată și încântată de această distincție. Cu siguranță, voi păstra amintirea repetițiilor pentru bal și, mai ales, atmosfera plină de emoție și entuziasm”, a spus Alexandra.
Justinian Rusu, cel care a câștigat titlul de mister a spus că balul a reprezentat pentru el o experiență frumoasă, dar totodată tensionată, stresul fiind normal în realizarea unui produs de calitate. ,,Despre reușita mea pot spune doar ca sunt niște emoții ce nu le găsești la orice colț și sincer nu mă așteptam, speranțele mele nu erau așa mari în ceea ce privește titlul de “Mister Preuniversitaria” fiind cel mai scund băiat, dar iată-ma astăzi aici cu titlul la care mulți se gândesc încă de la preselecții”, a spus Justinian.
Momentele artistice au fost asigurate de elevi talentați din Laurian cum ar fi trupa Downside band, Trupa de teatru antic Katharsis, Aura Adiaconitei etc.
– Ioana Ivaş, reporter în cadrul redacţiei BUZZ