Un bărbat din județul Botoșani a ajuns în stare gravă la urgențe după ce aproape a fost sfârtecat de utilajul cu care lucra pământul.
Incidentul a avut loc joi la amiază în marginea localității Dracșani, comuna Sulița. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, se afla pe câmp, unde lucra cu un motocultor. La un moment dat, acesta se afla cu utilajul pe o coastă de deal. Una dintre roțile motocultorului a intrat într-o brazdă și s-a răsturnat.
Ulterior, utilajul l-a prins și pe bărbat sub discurile ascuțite, care au trecut peste mai multe zone ale corpului său. În stare de șoc după ce și-a văzut bărbatul sfârtecat, soția acestuia a apelat serviciul 112 și a cerut ajutorul cadrelor medicale. “La fața locului a fost direcționat un echipaj cu asistent aflat în zonă, iar de la Botoșani a fost direcționat echipajul cu medic SMURD. Pacientul a fost direcționat la Urgențe”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator al dispeceratului SJA-SMURD.
Ajuns în grija medicilor de la Urgențe, bărbatul a fost supus mai multor investigații de specialitate. “Pacientul a fost preluat și stabilizat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și adus în serviciul UPU. A fost supus mai multor investigații de specialitate. În urma acestora a fost diagnosticat cu un traumatism complex de testicul, leziuni abrazionate la nivelul peretelul abdominal, traumatism de umăr, traumatism toracic cu multiple fracturi costale, cu pneumotorax minim. Ulterior s-a decis internarea în secția Chirurgie generală”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.