În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului „BLOCADA”, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 37 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 227 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 11 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Lemn confiscat în trafic
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost confiscați peste 6 metri cubi de material lemnos. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național 29 C, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transportă peste 3 metri cubi de material lemnos fără a avea documente legale de proveniență sau transport.
Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național 291 B, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transportă peste 3 metri cubi de material lemnos fără a avea documente legale de proveniență sau transport.
În ambele cazuri conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.