Pentru Maria Alexandra Creangă, studentă la Peisagistică, la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) performanța pare a fi ținta pe care și-a propus-o atât la nivel academic, cât și sportiv. Practicantă a sportului tir cu arcul, Maria Alexandra Creangă este studentă în anul III de studii, are 10 la toate examenele și este campioană națională. ,,Am început să practic tirul cu arcul din clasa a IX-a la îndrumarea unor colegi de clasă care participau deja la concursuri. La început a fost doar o curiozitate, fiind un sport mai puțin întâlnit, foarte rapid s-a transformat într-o pasiune, dată de conexiunea pe care am dezvoltat-o cu arcul meu, dar și de colectivul din care făceam parte și atmosfera din timpul competițiilor”, povestește studenta.
Tânăra a absolvit Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, dar în același timp îi plăceau și științele exacte, așa că domeniul peisagistic s-a mulat perfect. „Dintre toate facultățile mi-am depus doar aici dosarul, pentru că știam că asta îmi doresc să fac, iar pe parcurs am descoperit că am făcut alegerea corectă”, declară Maria Creangă.
Cu toate că este foarte solicitant pentru Maria să îmbine învățatul cu sportul de performanță, ea spune că își găsește tot timpul motivația pentru a fi și bursieră. ,,Este solicitant să îmi mențin bursa, în special cea de merit. În anumite semestre este mai dificil, atât prin învățatul propriu-zis, cât și prin prezența constantă la cursuri. Nu știu exact de unde am motivația, așa am fost de mică. Mai sunt momente când îmi pierd motivația din cauza presiunii pe care o pun singură pe mine, dar reușesc să mă redresez. Când am venit la facultate știam că nu voi putea continua antrenamentele la aceeași frecvență ca înainte, așa că am pus facultatea pe primul loc. Totuși, am continuat să merg la antrenamente și competiții la care programul îmi permitea”, mai adaugă aceasta.
Maria este campioană națională la junioare outdoor la tir cu arcul, iar când vine vorba de concursuri, la primul concurs la care a participat a câștigat titlul de vicecampioană națională. A mai participat și la cupe internaționale în Slovenia (locul I la echipe), Italia (locul III la echipe) și Grecia. „Pe parcurs am mai obținut podiumuri pe plan național, ultimele fiind titlul de campioană națională din vară la proba la 50 de metri, care se trage afară și locul II la campionatul din februarie, la proba 18 metri, care se trage în sală”, încheie Maria Alexandra Creangă, studentă la specializarea Peisagistică, anul III.
Departamentul de Promovare – Comunicare USV Iași,
29.02.2024