Directorii celor șase instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean se pregătesc să treacă printr-un proces de evaluare a managementului lor. Așa au stabilit astăzi consilierii județeni, care au decis constituirea comisiilor de evaluare și demararea procedurilor. Activitatea de la fiecare instituție va fi analizată de către o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, Direcția Județeană pentru Cultură și șefi ai instituțiilor de cultură din Suceava.
Această evaluare nu este o noutate absolută, întrucât și în anii precedenți managerii instituțiilor de cultură au fost evaluați. Ba mai mult, aceștia au obținut în general punctaje maxime. Printre șefii instituțiilor de cultură ce urmează să fie evaluați se află Iustina Irimia Cenușă la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Aurel Melniciuc la Muzeul Județean, Ala Sainenco la Memorialul Ipotești, Ersilia Iacob la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Liviu Andronic la Școala Populară de Arte „George Enescu” și Dan Doboș la Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă”.