O cratiță cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol, marți seară, siguranța locatarilor unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la etajul I.
Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani a ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au constatat că proprietarul era ieșit din apartament, alimentarea cu gaz era oprită și geamurile erau deschise. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:
✔ să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
✔ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
✔ curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
✔ nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
✔ opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
✔ nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
✔ stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.