miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalTânăr rănit grav în BMW-ul prietenului (VIDEO)

Tânăr rănit grav în BMW-ul prietenului (VIDEO)

O plimbare cu maşina între doi prieteni s-a terminat cum nu se putea mai prost. Unul a ajuns la spital cu mai multe fracturi şi o mână aproape smulsă, prietenul lui este cercetat penal, iar BMW-ul cu care se plimbau este complet distrus. Totul după un acident rutier petrecut în miez de noapte în localitatea Copălău.

Un tânăr de 20 de ani, din Coşula, a ieşit, împreună cu prietenul lui, de 27 de ani, la o plimbare în miez de noapte, la bordul unui autoturim marca BMW. Lipsa de experienţă şi dorinţa de adrenalină l-au făcut pe şofer să apese mai tare pedala de acceleraţie. La un moment dat, când străbăteau localitatea Copălău, autoturimul a pătruns cu viteză prea mare într-o curbă strânsă la stânga. Şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a pătruns pe contrasens. Ulterior care a lovit violent un cap de pod aflat pe marginea drumului.

BMWÎn urma impactului prietenul şoferului a suferit mai multe traumatisme. A fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe, care l-a transportat la Urgențe. „Pacientul a ajuns în serviciul UPU cu un politraumatim prin accident rutier. A fost supus mai multor investigaţii de specialitate şi diagnosticat cu fractură cominutivă humerus stâng cu deplasare, fractură luxaţie astragal drept, traumatism cranian acut închis şi contuzie coloană cervicală. A fost stabilizat şi ulterior internat în secția de ortopedie”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul Spitalului Județean de Urgenţă.

BMW transformat într-o epavă

BMW

Cazul a ajuns şi în atenţia oamenilor legii. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

BMW-ul a fost deformat complet în urma impactului violent cu capul de pod. O autoplatformă SOS Savencu a ajuns la faţa locului şi a preluat epava pentru a fi expertizată tehnic.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
96 %
2.7kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...