Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Rădăuți Prut au depistat la controlul de frontieră un bărbat care conducea un autoturism radiat din circulație de peste o săptămână de către autoritățile din Lituania.
În data de 23 februarie a.c, în jurul orei 14.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, conducând un autovehicul ce avea aplicate numere de înmatriculare specifice Lituaniei.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză și la starea de înmatriculare, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că este vorba despre un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Lituania, începând cu data de 18.02.2024, iar polița de asigurare nu este valabilă. “În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat comisar-şef de politie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani.