vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocalPromisiuni pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda

Promisiuni pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda

După aproape 4 ani de planuri eșuate și laude derizorii, Municipalitatea botoșăneană anunță din nou extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona Lebăda.

Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit acestuia, Primăria Municipiului Botoșani, prin Zona Metropolitană, a fost selectată pentru finanțare în cadrul apelului privind extinderea rețelelor de apă și canalizare de la Lebăda.

„În prezent, în zona Lebăda nu există un sistem de canalizare menajeră iar în lipsa acestuia, care să permită colectarea și evacuarea apelor uzate menajere pentru întreaga populație din zonele vizate, dejecțiile se infiltrează în pânza freatică și poluează apele subterane. Rețelele de canalizare constituie element de bază pentru zonele locuite și premisele pentru dezvoltarea în continuare a arealului”, preciza primarul Cosmin Andrei în comunicatul de presă.

Probleme vechi expuse la prezent

Însă cu problemele semnalate de primar la timpul prezent, locuitorii din zonă se confruntă de ani de zile. De altfel, proiectul pentru extinderea celor două rețele a fost solicitat ani la rând de proprietarii imobilelor de la Lebăda.

Tot de ani de zile, au avut loc numeroase discuții și dezbateri pe marginea situației. La începutul lui 2021, Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane, prezenta planurile de acțiune stabilite în urma discuțiilor cu oficialii botoșăneni pentru rezolvarea acestei probleme. La câteva luni distanță, în octombrie 2021, aleșii locali chiar au votat pentru alocarea a 52.500 de lei pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate, iar demersurile au încremenit până în prezent, când primarul și-a adus aminte de proiectele neterminate de la începutul mandatului.

Pe de altă parte, oamenii din zona Lebăda se confruntă cu o situație bizară, locuinţele de pe partea stângă se află în municipiul Botoşani, iar cele de pe partea dreaptă, sensul de mers spre Iaşi, sunt în comuna Curteşti. De aceea, numai parteneriatul dintre primăria municipiului Botoșani și cea din comuna Curtești pot face posibilă această realizare. „Reușita se datorează și partenerului nostru, domnul primar al comunei Curtești, Maricel Anton”, a spus Cosmin Andrei.

Investiţie de aproximativ zece milioane de euro

Proiectul, „Extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda (municipiul Botoșani) și sat Curtești (Comuna Curtești)”, depus pe Componenta C1 – Managementul Apei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are o valoare eligibilă de 10,1 milioane de lei cu TVA. Lungimea propusă pentru extinderea rețelei de apă uzată este de 8 km, din care 7,1 km rețea colectare ape uzate și 0,9 Km conductă de refulare, care nu urmărește același traseu cu rețeaua de colectare a apelor uzate. În lungul colectoarelor sunt dispuse 217 cămine de vizitare.

Datorită diferențelor de altitudine între diferite puncte ale rețelei de canalizare, sunt prevăzute 6 stații de pompare ape uzate. Pe rețeaua nou proiectată vor fi realizate și 415 racorduri pentru actualii și viitorii utilizatori. Numărul estimat este de 300 persoane la Botoșani și 470 persoane la Curtești, dar va crește după investițiile imobiliare din zonă, estimarea fiind la peste 2.000 de utilizatori în primul an după punerea în funcțiune.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...