spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocalDouă asistente sociale din Botoșani, nominalizate la Gala Excelenței în Asistență Socială

Două asistente sociale din Botoșani, nominalizate la Gala Excelenței în Asistență Socială

Două asistente sociale din județul Botoșani au fost nominalizate la Gala Excelenței în Asistență Socială. 

Este vorba despre asistentele sociale Liliana Ștefancu și Gianina Maria Catană. Liliana Ștefancu își desfășoară activitatea la Primăria din Vârfu Câmpului de peste un deceniu și a fost nominalizată la categoria „Asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”. Tot de peste 10 ani activează și Gianina Maria Catană, dar în cadrul Primăriei Vorona, fiind nominalizată la categoria „Asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”.

„Le apreciem foarte mult munca, determinarea și le apreciem că, de peste 10 ani, lucrează în mediul rural, în aceeași primărie, nici una nu s-a schimbat de la un UAT la altul. Sunt foarte active și în activitatea de Colegiu a asistenților sociali, dar și la primăria unde își desfășoară activitatea. Amândouă sunt foarte implicate în viața comunității, provin din comunitățile pe care le reprezintă acum la Gală”, a spus Lăcrămioara Radu, șef Serviciu în cadrul CNASR – Sucursala Botoșani.

Lăcrămioara Radu a recunoscut că și anul trecut le-a propus celor două botoșănence să participe la Gală, însă acestea nu s-au simțit destul de pregătite pentru a face marele pas. „Noi ne-am tot gândit la ele în decursul anilor și anul trecut, dar considerau că nu e anul potrivit, așa că am mai amânat un an”, a declarat șefa de la Serviciu în cadrul CNASR – Sucursala Botoșani.

Botoșăneni îndemnați să voteze

Toți botoșănenii sunt așteptați să voteze pentru a le susține pe cele două asistente sociale care s-au remarcat prin munca asiduă în domeniul de activitate. Startul voturilor s-a dat de luni, 19 februarie, însă botoșănenii o pot face până pe 26 februarie, la ora 00:00. Cele două pot fi votate aici.

„Se jurizează în felul următor, 25% din punctajul final îl reprezintă numărul de voturi și 75% este dat de portofoliu”, a precizat Lăcrămioara Radu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
22.8 °
21.6 °
43 %
6.9kmh
83 %
J
23 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...