Un bărbat din judeţul Botoşani, care ameninţa că îşi va pune capăt zilelor a fost salvat după o operaţiune ca în filme. Acesta a sunat la 112 şi amenința că își dă foc, dar nu a spus unde se află. Operatorii 112 încercau să îl localizeze, în timp ce un negociator de la Bucureşti statea de vorba cu el în telefon.
Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în comuna Viişoara. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din localitate, a consumat alcool, de supărare că asistenţii sociali au decis să îi ia fata din grijă, considerând că, divorţat fiind, nu îi oferea un mediu prielnic. Disperat, botoşăneanul a decis să îşi pună capăt zilelor, în semn de protest. A luat o canistră cu benzină şi a sunat la 112 pentru a spune că îşi va da foc.
Dispecerii au realizat imediat pericolul şi au alertat atât poliţia, cât şi ambulanţa şi pompierii. Bărbatul nu dorea, însă, să spună unde se află, astfel că spre localitatea în care se afla au plecat mai multe forţe de intervenţie din cadrul tuturor serviciilor.
Sinucigaş ţinut de vorbă de negociator
Între timp, pe fir a intrat şi un negociator din cadrul Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS). Acesta a început să vorbească cu sinucigaşul şi încerca să îl convingă să renunţe la gest.
„Operatorul STS al Serviciului de urgență 112 a procesat apelul și a transferat cazul spre soluționare către agențiile cu responsabilități: ISU-SMURD, Poliție, Ambulanță și Jandarmerie. De asemenea, având în vedere iminența producerii unui eveniment care punea în pericol viața apelantului, a fost solicitat ajutorul unui specialist în negociere, care a asigurat consilierea persoanei până la momentul intervenției în teren a echipajelor de urgență. Pe toată durata apelului, dispecerii agențiilor implicate au colaborat eficient și au asigurat suportul de specialitate necesar”, a precizat locotenent-colonel Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS.
Eforturi din partea STS pentru localizarea apelului
În tot acest timp, însă, dispecerii STS încercau să localizeze sursa apelului telefonic. Echipele de intervenţie puteau astfel ajungă mai repede la bărbat.
La un moment dat, pompierii au apelat şi la cei de la Serviciul Voluntar de la Coţuşca. Aceştia l-au identificat pe bărbat, dar la vederea lor, acesta a fugit şi s-a făcut nevăzut printre mai multe case. Pentru că acesta avea asupra lui şi o canistră cu benzină, cu care s-a şi stropt, oamenii au decis să nu îl urmărească, pentru a nu provoca o tragedie.
În tot acest timp, însă, negociatorul de la 112 a rămas în telefon cu bărbatul, iar după câteva zeci de minute, acesta a fost identificat în faţa primăriei din localitate. Poliţiştii au reuşit să îl imobilizeze în timp ce acesta discuta la telefon şi l-au încătuşat.
Ulterior, un echipaj SMURD l-a transportat la Urgențe, iar de acolo băratul a fost dus la Psihiatrie, pentru a fi evaluat. „Precizăm că, pentru soluționarea unor tipuri deosebite de incidente semnalate la Serviciul de urgență 112, pot fi solicitate servicii specializate de consiliere cu personal calificat, atât din structurile înrolate în Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, cât și din cadrul altor entități ce au competențe în domeniu”, a mai spus reprezentantul STS.