În cea mai recentă ședință de plen, consilierii județeni au aprobat documentația și indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea seismică a Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga. Proiectul este finanțat prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, fiind deja inclus în Lista Sinteză a investițiilor ce urmează a fi realizate.
În baza studiilor efectuate și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a rezultat o valoare de investiție de 4,25 de milioane de euro. În această sumă este inclusă și cota de TVA de 19%, dar și rezerva de implementare pentru ajustarea prețurilor, conform noilor reglementări legale, care este de 25%.
„Vor fi intervenții la acoperiș, se vor reface finisajele interioare și exterioare, se va înlocui tâmplăria existentă și instalațiile electrice, sanitare și termice”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Conacul Palade Vasiliu este monument istoric și a fost construit din cărămidă, în stil renascentist, în 1919. În 1968, clădirea a fost donată Ministerului Sănătății pentru a fi înființat Spitalul de Psihiatrie Podriga, precursorul Sanatoriului Podriga. Clădirea a fost renovată între anii 1970-1972, iar ulterior a beneficiat doar de lucrări de întreținere curente.