miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocalCursă ca în filme în centrul oraşului, cu poliţia pe urme. Şoferul...

Cursă ca în filme în centrul oraşului, cu poliţia pe urme. Şoferul era băut

Trei şoferi s-au ales, marţi, cu dosare penale după ce au ignorat orice normă rutieră. Unul dintre ei s-a urcat la volan băut şi a încercat să scape de poliţie, al doilea a plecat la plimbare drogat, iar cel de-al treilea a vrut să fie şofer deşi nu are permis.

Primul incident a avut loc pe Calea Națională din municipiul Botoşani. Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, reușind blocarea sa pe strada Cuza Vodă.

Conducătorul auto emana halenă alcoolică și se exprima incoerent. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Drogat dat jos de la volan

În aceeaşi zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta avea un coportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Plimbare penală oprită de poliţişti

Tot marţi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean 282, în comuna Răuseni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...