duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocalTânăr la un pas de tragedie în timp ce demola o casă...

Tânăr la un pas de tragedie în timp ce demola o casă bătrânească

Un tânăr din judeţ a ajuns la spital după ce a fost la un pas de o moarte cumplită. În vârstă de 23 de ani, din Ştefăneşti, acesta lucra la demolarea unei case bătrâneşti din satul Bobuleşti. La un moment dat, unul dintre zidurile din chirpici ale casei, s-a prăbuşit, tânărul fiind prins chiar lângă perete. Reflexele acestuia au făcut ca tânărul să nu fie cu totul prins şi strivit, dar un picior a rămas blocat sub dărâmături.

A reuşit să iasă singur şi ulterior şi-a sunat mama să îi spună că vine acasă să se schimbe, pentru ca apoi să poată chema Ambulanţa. Speriată şi realizând pericolul, femeia a sunat ea la ambulanţă direct şi a cerut ajutorul. Un echipaj de prim ajutor al SMURD a ajuns la locaţia indicată de femeie şi l-a găsit pe tânăr cu traumaisme grave la piciorul stâng. Paramedicii l-au imobilizat pe o targă specială şi ulterior l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. Tânărul a fost diagnosticat cu mai multe cntuzii şi fracturi prin strivire, urmând ca medicii să decidă conduita terapeutică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
59 %
2.5kmh
2 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...