miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocalSalarii majorate din pix la CJ şi instituţiile subordonate

Salarii majorate din pix la CJ şi instituţiile subordonate

Lefuri mărite din pix sau austeritate, dar pe bani mai mulți. Cam așa s-ar putea traduce ce s-a întâmplat ieri în ședința extraordinară a Consiliului Județean. Asta după ce aleșii județeni au votat în unanimitate majorarea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, din aparatul de specialitate al CJ, precum şi din cadrul serviciilor publice din subordinea acestuia.

Este vorba de o mărire de 5% faţă de lefurile din decembrie 2023, mărire prevăzută în Ordonanța austerității. În raportul de specialitate se menționează că va fi respectată încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în buget, doar că bugetul a fost adoptat tot astăzi, fără niciun fel de comentarii. Motivul principal invocat la actuala majorare – nu ar trebui să existe salarii de bază mai mici de 3.300 lei.

„La propunere (…) s-a avut în vedere încadrarea în plafonul valoric stabilit prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 și asumat de fiecare ordonator de credite, respectiv nu s-a depășit nivelul indemnizației vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani. Salariul de bază rezultă prin înmulţirea coeficienţilor propuşi cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2021 majorat cu 5% şi se modifică corespunzător acestuia, la care se aplică în mod succesiv cotele procentuale aferente transelor de vechime în muncă, corespunzător gradaţiei deţinute, dar nu mai puțin de salariul minim pe economie aprobat pentru anul 2024, respectiv de 3.300 lei”, se arată în raportul de specialitate.

Salarii mai mari în mai multe instituţii

Decizia va afecta nu doar angajații Consiliului Județean, ci și cei din Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Serviciul Public Comunitar Județean de Evidenţă a Persoanelor (SPCJEP). Cât vor fi creșterile în termeni reali este greu de spus, pentru că diferă de la caz la caz.

Cert este că nimeni nu va avea voie să încaseze un salariu mai mare decât vicepreședintele CJ. Doar că și indemnizaţia lunară a vicepreşedintelui consiliului judeţean a fost stabilită, începând cu data de 1 ianuarie a.c., la 19.320 lei. De exemplu, secretarul județului va avea un salariu de bază brut de 16.543 lei. La fel, arhitectul șef va ajunge la 16.109 de lei, iar un director la 15.867 de lei.

Este adevărat, este vorba de brut, dar la această valoare se adaugă și o serie de sporuri și abia ulterior se calculează venitul net. Ori, în aceste condiții, la CJ vor fi unele dintre cele mai mari salarii.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...