Destinul tragic a două surori, întins peste mai bine de un deceniu, i-a şocat pe toţi cei apropiaţi familiei. La distanţă de 11 ani şi o zi sora mai mică a unei femei accidentată mortal pe o trecere de pietoni, a murit şi ea după un accident parcă tras la indigo de un joc sumbru al destinului.
Accidentul care a avut loc joi seară, pe 1 februarie 2024, s-a petrecut sub ochii nurorii victimei. În stare de şoc, aceasta a avut un deja-vu sinistru, realizând că femeia de lângă ea a fost lovită aproape în acelaşi mod ca şi sora ei, în urmă cu mai bine de 11 ani. Și pentru ca scenariul sumbru să fie complet, ambele accidente au avut loc într-o zi de joi.
Mai exact, pe 31 ianuarie 2013, drumul spre biserică al celor două surori s-a terminat tragic. Acestea au fost lovite, la primele ore ale dimineţii, de un microbuz de călători chiar pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul maşinii, din cauza gheţii şi le-a lovit pe cele două pe trecerea de pietoni din faţa fostei SIMCOS, actualul magazin Lidl. Cele două se deplasau spre o biserică din zonă pentru a participa la o slujbă. Impactul a avut loc pe sensul de mers către gară.
Sora mai mare, în vârstă de 67 de ani, a murit pe loc. Sora mai mică, atunci de 65 de ani, a fost transportată de o ambulanţă în stare gravă la Urgenţe. „Pacienta a suferit o fractură de claviculă, contuzie hemitorace stâng, contuzie coapsă dreaptă şi gambă stângă. A fost transportată în stare gravă la spital”, a spus un medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. După o perioadă lungă de spitalizare, femeia a fost stabilizată şi ulterior a reuşit să se recupereze.
Surori unite de un destin tragic la mai bine de un deceniu
Cadrele medicale au spus atunci că femeia a reuşit să păcălească moartea, după accidentul grav căruia i-a supravieţuit. 11 ani şi o zi mai târziu, însă, tragedia a lovit din nou în acelaşi loc. Acum în vârstă de 76 de ani, aceasta se îndrepta cu nora ei tot pentru a lua parte la o slujbă în aceeaşi zonă a oraşului. Era joi seară, iar un microbuz de călători circula pe sensul de mers spre Gară.
Şoferul, în vârstă de 72 de ani, a spus că le-a observat târziu pe cele două femei, care ar fi traversat în diagonală, pe lângă trecerea de pietoni. A frânat, iar microbuzul s-a oprit chiar în dreptul femeii de 76 de ani, pe care a doborât-o pe asfalt. Impactul cu carosabilul a fost unul deosebit de grav, femeia suferind mai multe leziuni severe.
Ambulanţa sosită la faţa locului a preluat-o în curs de resuscitare şi a transportat-o la Urgenţe. Ulterior s-a decis transferul la Suceava, femeia fiind în comă. „Pacienta a suferit o fractură de bază de craniu, cu hemoragie subdurală fronto-temporo-parieto-occipitală. Practic avea inundat cu sânge aproape tot creierul. A suferit şi o fractură la nivelul coloanei cervicale şi multiple fracturi costale. S-a decis transferul de urgenţă la Suceava, pentru clinica de neurochirurgie. Din păcate, însă, leziunile au fost mult prea grave şi a decedat în cursul nopţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Membrii familiei au avut un adevărat şoc la aflarea veştii, realizând că cele două surori au murit după ce au fost lovite de două maxi-taxi, pe aceeaşi trecere de pietoni, la distanţă de 11 ani una de cealaltă.