Descoperire şocantă în cazul bărbatului care şi-a ucis soţia în urmă cu două săptămâni, după care a încercat să se sinucidă. Specialiştii au stabilit că acesta nu avea discernământ în momentul comiterii crimei. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, este în continuare internat în spital din cauza rănilor pe care le-a suferit după ce a intrat cu maşina într-un copac.
Starea acestuia s-a îmbunătăţit după internare, iar ieri a fost supus unei expertize psihiatrice. În urma analizei a reieşit că bărbatul nu avea discernământ în momentul în care a comis fapta.
Anchetatorii spun că au suficiente probe care îl incriminează pe bărbat. Acesta şi-ar fi lovit soţia în repetate ori cu obiecte dure, în zona capului, până ce aceasta a murit. Asupra lui a fost luată o măsură provizorie de siguranță.
Crimă descoperită de fiul agresorului şi al victimei
Tragedia petrecută în familia celor doi botoşăneni a avut loc pe 12 ianuarie. Astfel, după ce bărbatul s-a izbit cu maşina într-un copac de pe marginea drumului, în localitatea Ipoteşti, oamenii legii au mers la locuința șoferului pentru a-i anunța familia despre faptul că acesta se află în stare gravă la spital.
Între timp, însă, fiul celor doi a făcut o descoperire macabră. Speriat de faptul că femeia nu îi răspundea la telefon, acesta a mers la locuinţa acesteia şi a găsit-o zăcând fără suflare într-o baltă de sânge. Femeia prezenta multiple plăgi la nivelul întregului corp. Aceasta avea o icoană pe piept şi un cuţit lângă ea.
Tânărul i-a anunțat pe polițiști despre oribila crimă, iar aceștia au descins imediat la locuința familiei. Omeni legii au deschis o anchetă și au solicitat la fața locului o echipă de criminaliști. De asemenea, la locuința familiei a ajuns în scurt timp și un procuror care a preluat cazul.