Intervenție în forță a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Suceava pentru prinderea și reținerea unui bărbat urmărit la nivel național pentru tâlhării, loviri, distrugeri și amenințări
Joi, pe 25 ianuarie, pe numele bărbatului, în vârstă de 26 ani, din judeţul Suceava, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „violarea de domiciliu”, „distrugerea” și „amenințare” .
De asemenea, la începutul lunii decembrie 2023, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie. Asta după ce, în urmă cu aproape ani, suceveanul, împreună cu alți doi complici, având fețele și mâinile acoperite cu fulare și mănuși, au pătruns în locuința a două persoane în vârstă de 77 și 69 de ani din comuna Udești, sat Știrbăț, jududeţul Suceava, de unde, prin întrebuințarea de violențe fizice și amenințări, au sustras suma de 4.000 de lei.
Descindere organizată de poliţişti
„În urma investigațiilor efectuate și a măsurilor complexe dispuse, polițiștii judiciariști l-au localizat pe bărbatul de 26 de ani, ascunzându-se într-o locație de pe raza satului Arghira, comuna Preutești. Având în vedere comportamentul violent și impredictibil al bărbatului, precum și posibilitatea de a fi ajutat pentru a-și asigura scăparea de către alte persoane, a fost organizat un dispozitiv complex de acțiune, format din polițiști judiciariști, cu sprijinul unei grupe de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și suport operativ din partea Direcției de Operațiuni Speciale”, a transmis IPJ Suceava.
Polițiștii au descins la imobilul în cauză, şi l-au reţinut pe tânărul care încerca să fugă. Acesta a fost imobilizat și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Ulterior, în cursul zilei de vineri, 26 ianuarie, bărbatul a fost transferat în Penitenciarul Botoșani.