Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește,
săptămânal, întâlnirile unui club de lectură format din liceeni. Tinerii au denumit întâlnirile Cenaclul „Sburătorul”, după cel condus în trecut de renumitul scriitor Eugen Lovinescu.
În prezent, reuniunile coordonate de scriitorul botoșănean Vasile Iftime participă 15 tineri. „Prima mea prioritate este să-i fac să uite ce au învățat la școală și apoi, mă
apuc de poezie”, a spus Vasile Iftime.
La prima întâlnire, membrii primesc de la coordonator o listă cu 100 de cărți numită „Canonul celor 100 de cărți”, iar de acolo aleg ce li se potriveşte pentru lectură. „Le spun, citiți o antologie, o carte în care poetul a adunat poeme din mai toate cărțile. În felul acesta, ei punctează lista celor 100 de cărți. După această listă, sunt interesați de mai mult și mai mult, a declarat Vasile Iftime.
Întâlnirile cenaclului au loc în fiecare sâmbătă, la sala „Horia Bernea” din cadrul Memorialului Ipotești, iar înscrierile se pot face, sunând la instituția amintită care a fost deschisă unui astfel de proiect. Orice elev din clasele gimnaziale și liceale se poate înscrie în acest club proaspăt înființat.
Creațiile tinerilor sunt publicate atât pe pagina de Facebook a Memorialului, cât și în reviste de literatură din țară. Vasile Iftime a mai coordonat un cenaclu în urmă cu 20 de ani, intitulat „Aici departe”, iar ședințele aveau loc la Casa Armatei. Participau atunci, ca elevi, poeți sau actori cunoscuți azi precum actrița și poeta Ada Lupu, poeții Ioana Miron, Bogdan Federeac, Carmen Stanciu, Cristina Cenușă, Paul Gorban.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ