Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită, la Stockholm, pe 12 ianuarie, printr-o serie de manifestări dedicate unor personalități din România.
Astfel, La Stockholm, s-a desfășurat a cuprins un recital extraordinar de muzică clasică dedicat muzicianului Constantin Silvestri, o expoziție multimedia și o expoziție de panouri dedicate unor personalități din România, intitulată „Români în elita mondială‟.
Evenimentele au fost organizate de ICR Stockholm la sediul institutului (Skeppsbron 20).
Expoziția „Români în elita mondială‟ conține patru panouri despre 40 de personalități din România, cu două panouri dedicate lui Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși. Expoziția include materiale documentare (timbre, colițe, cărți poștale, plicuri în ediții speciale, insigne, medalii, fotografii reprezentative) din arhivele personale ale unor colecționari, fiind realizată de Asociația Culturală Regal d’Art.
Totodată, sunt expuse și ediții bibliofile ale unor volume de poezie românească, publicate în condiții grafice deosebite, care fac parte din fondul de carte al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu‟ Botoșani.
Expozițiile vor rămâne deschise până pe 29 februarie 2024 în galeriile ICR Stockholm.