vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocalPlatforme subterane pentru colectarea deșeurilor, inaugurate la Botoșani

Platforme subterane pentru colectarea deșeurilor, inaugurate la Botoșani

Noile platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor au devenit, începând de astăzi, funcționale. Asta după ce au stat mai bine de o lună închise.

Platformele au fost implementate pe strada Transilvania – în spatele Bisericii Vovidenia și pe strada Ion Pillat – în zona Restaurantului Miorița. În fiecare punct sunt amplasate câte 3 containere cu câte 3 fracții, deșeuri menajere/ hârtie și carton/ metal și plastic.

Promisiuni pentru platforme schimbate prin PNRR

Demersurile privind modernizarea sistemului de colectare și depozitare a deșeurilor din municipiul Botoșani vor continua cu implementarea proiectului depus și obținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care toate cele 81 de platforme construite în sistemul clasic vor fi înlocuite cu 200 de insule ecologice digitalizate.

În cadrul unui alt proiect, cele 3 spații de stocare temporară neconforme (SST) din zona I. C. Brătianu – DN 29 Botoșani – Trușești, vor fi închise iar pe aceste suprafețe se vor crea cel mai probabil spații verzi. Nu în ultimul rând, va fi înființat un centru de colectare cu aport voluntar (CAV), prin care se va insista pe informarea și conștientizarea populației cu privire la colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...