O casă a fost distrusă în totalitate, în noaptea de luni spre marți (n.r. 15 spre 16 ianuarie a.c.), după ce a fost cuprinsă de flăcări. Incendiu a izbucnit în localitatea Poiana, comuna Cristinești, iar când s-a produs evenimentul proprietarii nu erau acasă. Focul a fost observat de vecini, care au cerut imediat ajutor.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat și exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă din gospodărie. Intervenția a durat mai bine de cinci ore, din interior fiind scoase și două butelii.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.