În timp ce sute de fermieri protestau în stradă, alții și-au pus haine de sărbătoare și s-au reunit în cadrul celei de-a șaptea ediții a Balului Fermierilor. Însă în centrul atenției nici măcar nu au fost zootenhniștii, ci oficialii.
Sâmbătă, 13 ianuarie, la Rediu, zeci de fermieri s-au adunat pentru a petrece în așteptarea premiilor. Cu puțin timp înainte de începerea fastuosului eveniment, mai mulți fermieri și transportatori au ieșit pe străzile din Botoșani în semn de solidaritate față de colegii care s-au îndreptat spre București pentru a-și cere drepturile.
Organizatorul evenimentului nu a trecut cu vederea acest punct sensibil și a ținut să menționeze că ar fi vrut să amâne petrecerea, însă nu a mai putut.
„Aș vrea să vă spun că, dacă aș fi putut să amân acest eveniment, aș fi făcut-o în semn de respect pentru fermierii care astăzi sunt în stradă. Dar, din păcate, nu mai puteam să întoarcem ceva ce era stabilit de câteva luni”, a spus Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți.
Mai departe, Ionică Nechifor a subliniat importanța fermierilor și i-a îndemnat pe ceilalți să îi respecte.
„Dragi fermieri, în cărțile sfinte spune așa, „omul este conexiunea între Dumnezeu și pământ” și, cu atât mai mult, pe noi fermierii Dumnezeu ne iubește pentru că suntem cei care lucrăm pământul și dăm roade celorlalți cetățeni ai noștri. Din acest motiv, insist să acordați respectul cuvenit fermierului român, pentru că îl merită”, a mai adăugat Nechifor.
Festivism oficial
Însă Balul Fermierilor nu a fost despre fermieri, ci și despre oficialitățile liberale care au luat cu asalt evenimentul. Printre acestea se numără prefectul Sorin Cornilă, deputatul Costel Șoptică, subsecretarul de stat Gheorghe Sorescu, parlamentarul din Galați, George Scarlat, primarul comunei Mihai Eminescu – Verginel Gireadă și Bogdan Suruciuc – inspectorul școlar general al IȘJ Botoșani.
În prima parte a balului, oficialii au primit diferite distincții și li s-a dat cuvântul. Distincțiile acordate au fost fie pentru faptul că sunt susținători ai agriculturii, fie pentru că vin din rândul agricultorilor sau pentru simplul fapt că părinții au fost agricultori. Oficialii i-au felicitat pe cei prezenți, iar unii și-au adus aminte și de fermierii care protestează și au susținută că sunt și alături de aceștia.
„Vreau să vă doresc din suflet un an 2024 de excepție, plin de bucurii și împliniri, chiar dacă, astăzi, mulți dintre noi sunt în stradă, îi înțelegem, suntem totuși la eveniment festiv, frumos, la cea de-a șaptea ediție. Aș ruga presa să nu se grăbească să spună că unii unt la petrecere și alții sunt în stradă, suntem alături de toți cei care revendică oarecum îndreptățiți ceea ce ar fi trebuit poate atât din punct de vedere legislativ, cât și din punct de vedere executiv și nu numai să… respectăm fermierul”, a spus deputatul George Scarlat.
După premierea oficialităților a urmat și recunoașterea meritelor zootehniștilor, cei pentru care a fost organizată petrecerea.
Balul a continuat pe ritmuri folclorului regional, dar și din Republica Moldova. Printre artiștii invitați se numără Oleg Spânu, Mihaela Tabura, Viorica Macovei, Lia Tăburcean, Aura Adiaconiței, Andreea Tîrnaucă. În atenția celor prezenți au fost și ansamblurile „Dor de plaiuri Corlățene” și „Mahalaua Roșiori”.