Aproximativ 100 de fermieri botoşăneni au participat astăzi la un protest spontan, nemulţumiţi fiind de condiţiile privind transportul cerealelor din Ucraina.
Principala problemă a protestatarilor o reprezintă preţurile cerealelor din Ucraina. Aceştia spun să statul român a impus o taxă pentru importurile din ţara vecină, însă, pentru a o evita, ucrainenii aduc mărfurile prin Moldova. Potrivit statisticilor, Moldova ar fi exportat în ultimele luni producţia de floarea soarelui pentru cinci ani.
„Ei spun acum că au introdus licenţa de transport pentru Ucraina, dar au făcut-o numai asa, probabil să dea bine la agricultori. Ei spun că din Ucraina nu poate importa nimeni decât cu licenţă, dar din Republica Moldova nu au interzis niciun import. La fabricile de ulei şi în portul Constanţa este coadă de maşini cu floarea soarelui din Republica Moldova adusă din Ucraina”, a spus Nicu Temciuc, fermier.
Oamenii spun că dacă guvernanţii nu îi vor ajuta, vor demara o nouă serie de proteste la nivel naţional. „Scopul acestui protest este acela de a ne solidariza cu protestatarii de la Bacău, unde transportatorii şi agricultorii pleacă către Bucureşti pentru a ne exprima nemulţumirile care sunt nenumărate. Noi, agricultorii, suntem în pragul falimentului”, a mai spus protestatarul.
Fermierii au pornit în coloană de pe Strada Împărat Traian şi vor merge până la giratoriul de la Lebăda. Ulterior aceştia au mers pe centură până în giratoriul de la Dedeman. Pentru a evita eventuale blocaje în trafic, în toate intersecţiile de pe traseu au fost prezente echipaje de poliţie.