spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocalRETROSPECTIVA: Cele mai importante evenimente din luna februarie 2023

RETROSPECTIVA: Cele mai importante evenimente din luna februarie 2023

Anul care tocmai s-a încheiat a adus o mulţime de evenimente în viaţa cotidiană. Fie că este vorba despre gafe politice la nivel înalt, de demiteri sau de arestări la vârf, de performanţe sportive unice, ori de realizări medicale în premieră, Monitorul vă prezintă o sinteză detaliată pentru fiecare lună.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

FEBRUARIE

1 feb:

Recensământul populaţiei venea cu date dezamăgitoare pentru judeţ. Botoşani era codaş pe ţară la populaţia cu studii superioare (7,9%), alături de Vaslui. Media naţională era de peste două ori mai mare, iar în Bucureşti de patru ori mai mare. Judeţul era codaş şi la populaţia ocupată în economie, cu mai puţin de o treime dintre rezidenţi încadraţi la aşa ceva.

2 feb:

Budăi-Ministrul botoşănean al muncii era vizat de o plângere penală a Cartel Alfa, pe motiv că dinamita fondul de pensii prin decizia de a creşte salariul minim fără a se plăti contribuţii la stat. Budăi replica faptul că Guvernul, nu el personal, e cel care face politica fiscală.

3 feb:

– Alexia, fata de 15 ani care reprezenta un miracol medical după ce i-au fost replantate ambele braţe în urma unui accident, continua să uimească. Acesta a fost la şcoală, la o lună şi jumătate de la tragedie.

4 feb:

– Recensământul arăta că la Vârfu Câmpului şi Ripiceni populaţia aproape s-a dublat în zece ani. La Vârfu Câmpului se ajunsese la 7.077 de locuitori (față de 3.420), iar la Ripiceni la 3.794 de locuitori (de la 1.917). De vină părea să fie migraţia formală a basarabenilor şi ucrainenilor interesaţi să aibă acte româneşti pentru a călători liber în UE.

5 feb:

-Un elev de 16 ani din Şendriceni a fost arestat pentru că avea porniri mafiote. Acesta fura de la colegi, îi bătea şi le cerea taxă de protecţie. În trecut provocase scandaluri şi a dat spargeri, astfel că nu a putut evita încarcerarea.

6 feb:

-Firmele Sabina & Ștefana Cons SRL Satu Mare, Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL Maramureș și Dumsil Med SRL Satu Mare, angajate de DRDP Iași să deszăpezească drumurile naţionale din judeţ, gafau din nou. După ce utilajele fuseseră depistate fără RCA la intervenţii, mai nou, la a doua ninsoare, un sfert dintre maşini erau defecte.

7 feb:

-Un tânăr de 26 de ani a fost audiat de poliţişti după ce un botoşănean l-a văzut când a aruncat un pistol letal la gunoi. Suspectul s-a dat de gol pentru că era foarte agitat.

8 feb:

-Opt proxeneţi care racolau tinere, chiar şi minore, pentru prostituţie în Italia, au scăpat de condamnări pentru că nici la 13 ani de la fapte nu s-a dat un verdict. Gruparea era extrem de periculoasă, una dintre fete fiind incendiată de proxeneţi şi salvată în ultimul moment.

10 feb:

RacovățA fost redeschisă după 13 ani vama de la Racovăţ, cu Ucraina. Inaugurarea se făcea cu oficiali de rangul doi şi venea pentru că era nevoie de noi căi de comunicaţie ca urmare a războiului din ţara vecină.

12 feb:

-Poştăriţa din Drăguşeni, unde sute de oameni nu-şi primiseră pensiile, iar factorul poştal s-a sinucis la începutul anului, a fost concediată. Femeia în vârstă de 25 de ani spusese încă de la sinuciderea colegului că, dacă va fi nevoie, îşi va asuma parte din vină, fără a preciza care este aceasta.

13 feb:

-La Botoşani se închideau 3-4 şcoli pe an şi dispăreau peste 1.000 de elevi, astfel că unităţi abia construite sau reabilitate cu milioane de lei erau ţinute sub lacăt sau transformate în locuinţe sociale. Unele comune, precum Gorbăneşti, aveau sub 15 copii în toate satele.

– Controalele în teren arătau că, la Botoşani, mai puţin de o construcţie din şase se ridica aşa cum prevedeau normele. Situaţia a fost scoasă la iveală după ce un cutremur devastator în Turcia a făcut ravagii tocmai din cauza nerespectării normelor în construcţii.

14 feb:

-Un zmeu al şoselelor a fost potolit cu cătuşe, după ce a făcut accident şi a fost găsit fără permis, beat, fără asigurare şi ITP la maşină şi recidivist pe deasupra. Tânărul zburase cu BMW-ul în curtea unei gospodării la Popăuţi.

15 feb:

-Liceul de la Pomârla, cunoscut drept cel mai bogat din ţară, cu un patrimoniu de peste 2.000 de hectare de păduri şi teren agricol, şi care abia fusese reabilitat cu peste 10 milioane de euro, nu avea bani să racordeze clădirea principală la electricitate şi era ţinut sub lacăt.

16 feb:

– Mariana Chițac, o femeie de 36 de ani din Hudeşti, care în urmă cu doi ani şi-a sugrumat şi incendiat copilul nou născut, a primit şapte ani şi două luni de închisoare cu executare.

17 feb:

– Antonin Cancel, un botoşănean de 32 de ani care a atacat în stradă o poliţistă aflată în misiune, a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare, dar nu era de găsit, astfel că a fost dat în urmărire.

18 feb:

Ministrul botoşănean al Muncii era acuzat că-şi hărţuia colegele de partid la telefon, iar situaţia a produs rumoare şi a adus o coaliţie a tăcerii în partid, liderii refuzând să comenteze. Doina Federovici, şefa politică a lui Budăi şi apărătoare declarată a drepturilor femeilor, era de negăsit pentru o părere.

19 feb:

-Un băiat de 10 ani din Botoşani a ajuns în comă la Iaşi după ce a ieşit din casă pentru a merge la un prieten şi a fost atacat de trei câini ai unui vecin. Atacul a fost văzut de mama copilului, însă până a ajuns la el băiatul a fost târât de animale, care i-au smuls o ureche şi l-au muşcat de cap.

20 feb:

-Proprietarul câinilor agresivi era Gabriel Tincu, director adjunct la APIA. Acesta a fost reţinut de procurori pentru că nu a prevenit atacul canin. Ciudat era că un câine îi fusese luat la padoc, dar revenise în proprietatea lui fără ca vreun lucrător să consemneze returnarea animalului.

21 feb:

Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a luat apărarea ministrului Marius Budăi acuzat de comportament grobian faţă de femei şi a pus-o la zid pe pesedista care a recunoscut incidentele, transmiţându-i să reclame la poliţie dacă nu-i convine ce zice partidul.

22 feb:

-42 de ONG-uri din ţară cereau demiterea lui Budăi în urma acuzaţiilor de hărţuire. Abia după ce scandalul a luat amploare, Budăi a venit cu prima replică şi făcea pe victima: că nu mai putea dormi, că îi era greu dar că avea familia alături, şi că el a fost crescut doar de mamă şi respecta femeile.

24 feb:

-La un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, 87.500 de ucraineni trecuseră graniţa judeţului pentru a fugi de război. Majoritatea erau doar în tranzit în drumul spre occident. În total, 8 milioane de ucraineni îşi părăsiseră ţara.

25 feb:

În comuna păstorită de Verginel Gireadă se fura de la Nova Apaserv şi curent electric, nu doar apă. Un cablu a fost găsit de la o staţie a Nova Apaserv la un şantier al primăriei unde lucra Cornell’s Floor, dar nimeni nu voia să comenteze.

26 feb:

-Victor Babiuc, fost ministru botoşănean al Justiţiei, de Interne, al Apărării, fost preşedinte al Camerei de Comerţ a României, a încetat din viaţă la 84 de ani.

27 feb:

-Ionel Merticariu, fostul primar liberal de Ştiubieni, a fost condamnat să plătească 15.000 de euro instituţiei pe care a condus-o, pentru nişte nereguli cu decontările la pietruirea unor drumuri. Fostul edil se declara consternat de sentinţă, mai ales că se referea la fapte de prin 2014.

28feb:

-Medicul botoșănean Gabriel Oprișanu a câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii şi a dovedit că a fost demis ilegal de la Institutul „Socola”. Acesta nu putea fi reprimit în funcţie, dar trebuia să încaseze peste 400.000 de lei.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...