Memorialul Ipotești organizează Zilele Eminescu
În 14-15 ianuarie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, care vor cuprinde mai multe activități ce se vor desfășura sub genericul Poezia și muzica.
Manifestările vor debuta pe 14 ianuarie, la ora 10:00, cu slujba de Te Deum, oficiată cu ocazia zilei de naștere a lui Mihai Eminescu în Bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești, și cu depuneri de flori la bustul poetului din incinta Memorialului.
Începând cu ora 11:00, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, va avea loc spectacolul de muzică și poezie Când însuși glasul gândurilor tace…, organizat în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Violonistul Marcian David și pianista Ozana Kalmuski-Zarea vor oferi un adevărat spectacol cu piesele interpretate. Actorii teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani Ella Nistor și Cezar Amitroaie vor susține un recital de poezie eminesciană, iar corul Sf. Nicolae Botoșani va reconstitui contextul muzical al secolului XIX.
Programul zilei de 15 ianuarie va începe la ora 11:00, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, cu conferința Manuscrisele necunoscute ale lui Enescu cu tematică religioasă, susținută de dr. Eugen Ciurtin, directorul Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română.
În aceeași zi, la Cinema Unirea din Botoșani va fi difuzat filmul artistic „Luceafărul” (regie: Emil Loteanu, 1986) și se va vernisa expoziția Genii ale Culturii Române, un proiect al Institutului Hispano-Român.
De Ziua Culturii Naționale, începând cu ora 18:00, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” Botoșani, organizează, la Casa Sindicatelor, evenimentul „Strigoii” – reconstituirea unui concept Eminescu-Enescu. Programul se va deschide cu decernarea Premiului Național pentru promovarea operei eminesciene și a culturii române, Laudatio pentru laureat fiind rostit de Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Viena.
Va urma masa rotundă Interferențe literar-muzicale moderată de Mihai Cojocaru (Filarmonica „George Enescu” București), la care vor participa, cu prezență fizică sau online: Oana Andreica (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca), Eugen Ciurtin (Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române), Dan Dediu (Universitatea Națională de Muzică București, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România), Radu Vancu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).
Seara se va încheia cu un recital muzical susținut de soprana Larisa Ștefan și pianista Adina Cocargeanu.
În cadrul Zilelor Eminescu, ediția ianuarie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va vernisa câteva expoziții itinerante: la Veneția (Italia) – expoziția Patrimoniul Memorialului Ipotești; la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui – expoziția de grafică Spiru Vergulescu; la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia (Republica Moldova) – expoziția Eminescu. Ediții ilustrate.
La toate evenimentele organizate de Memorialul Ipotești cu prilejul Zilelor Eminescu – Zilei Culturii Naționale, intrarea este liberă.