vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocalȘofer botoșănean implicat într-un accident produs în județul vecin

Șofer botoșănean implicat într-un accident produs în județul vecin

Două autoturisme s-au ciocnit violent, vineri dimineață, pe raza comunei Adâncata, județul Suceava. În accident a fost implicat un șofer în vârstă de 67 de ani din Dorohoi. 

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 29A, Dorohoi-Suceava, pe raza comunei Adâncata.

Un echipaj SMURD, care se întorcea de la un caz medical, a fost primul care a acordat ajutor medical răniților, până ce au sosit forțele trimise în misiune. S-a constatat că în cele două mașini se aflau doar șoferii.

Din fericire, în ciuda impactului violent, cei doi conducători auto au fost diagnosticați preliminar la spital doar cu contuzii la nivelul membrelor inferioare, potrivit Monitorul de Suceava.

Din cercetările ulterioare ale poliției a rezultat că o tânără în vârstă de 23 de ani, din Hănțești, la volanul unui autoturism Volvo, cu care se deplasa spre Suceava, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Peugeot condus de un șofer în vârstă de 67 de ani, din Dorohoi – Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...