Un bărbat a fost trimis la Iaşi cu ambulanţa în seara primei zile din 2024, după ce a suferit un accident pe patinoar la Cornişa.
Incidentul a avut loc luni seară, pe patinoarul din parcul de agrement Cornişa. În vârstă de 51 de ani, din Bucureşti, bărbatul s-a dezechilibrat la un moment dat şi a căzut pe gheaţă. Din păcate, a căzut cum nu se putea mai rău, lovindu-se puternic cu capul de gheaţă. A simţit o durere puternică în zona capului şi a început să ameţească. Din acest motiv a decis să meargă la Urgenţe. Bărbatul a fost consultat de medicii urgentişti şi supus unui examen la computerul tomograf. Rezultatul nu a fost unul deloc îmbucurător. „Pacientul a fost diagnosticat cu un traumatism cranian acut, iar computerul tomograf a evidenţiat o hemoragie subarahnoidiană. Din acest motiv s-a decis transferul la clinica de neurochirurgie Iaşi”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Bărbatul a avut însă şi puterea de a vedea partea amuzantă din coşmarul prin care trece chiar la început de 2024. Acesta le-a povestit cadrelor medicale că are 45 de ani de experienţă pe patinoar. În ciuda experienţei, însă, nu este la primul incident, şi tot la Cornişa. În urmă cu exact un an, acesta a suferit un alt accident, când s-a ales cu o coastă ruptă, tot pe patinoar la Cornişa.